Daniel David, despre învăţământul românesc: Avem un sistem cu multe lucruri bune, dar şi cu o inerţie foarte mare

Daniel David
Inquam

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, este de părere că sistemul de învăţământ românesc este unul care are multe aspecte pozitive, ministrul constatând însă că în acest sistem există o „inerţie foarte mare”.

Daniel David a explicat, la Prima News, că experienţa la conducerea ministerului i-a arătat că cei implicaţi vor să ştie, dincolo de principii, cum se pun în aplicare acestea, el anunţând că, după ce va fi adoptată viziunea asupra sistemului, se vor stabili şi metodele privind punerea în aplicare a acesora.

„Avem un sistem cu multe lucruri bune, dar şi cu inerţie foarte mare, aşa că orice propunere pe care o faci iniţial este văzută cu suspiciune, mai ales când vii cu un raport de viziune şi strategie generală şi nu operaţional, adică vii şi spui: examenul naţional cum este acum nu poate continua şi vă propun alternativă (...) lumea spune: Ok şi mai mult? Acuma, cum o să arate, este o problemă de operaţionalizare. Întrebarea este: vrem să facem această schimbare sau nu vrem să o facem?”, a afirmat ministrul Educaţiei vineri după amiază, într-o emisiune la Prima News.

Ministru constată că „oamenii se tem de schimbare”, iar în acest context vor să vadă de la viziune până la efectele acesteia, în cele mai mici detalii. El spune că detaliile vor veni.

„În această fază, ne gândim dacă schimbăm paradigma sau nu. Am propus nişte principii şi dacă accteptăm aceste principii, care sunt destul de clare, la nivel de viziune cred că sunt ok şi arată ceea ce vrem să facem, vom discuta cum se operaţionalizează”, a adăugat Daniel David.

Citește și
Daniel David
Cum vrea să rezolve Daniel David problema inspectorilor numiți politic: „Este o ipocrizie de care trebuie să scăpăm”
Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.

 

Cum vrea să rezolve Daniel David problema inspectorilor numiți politic: „Este o ipocrizie de care trebuie să scăpăm”
Cum vrea să rezolve Daniel David problema inspectorilor numiți politic: „Este o ipocrizie de care trebuie să scăpăm”

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, afirmă că îşi doreşte ca în termen de zece ani Inspectoratele Şcolare judeţene să fie desfiinţate şi în locul acestora să existe centre regionale.

Schimbări în Educație. Cum vrea ministrul Daniel David să modifice structura Evaluării Naționale
Schimbări în Educație. Cum vrea ministrul Daniel David să modifice structura Evaluării Naționale

”Examenul elevilor de clasa a opta ar trebui să includă cerințe tip grilă și din alte domenii de studiu, în afară de română și matematică”, transmite ministrul Educației, la finalul celor 5 luni de evaluare a învățământului.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.