Cum se va desfășura programul școlar în timpul Bacalaureatului din iunie 2025. Anunțul făcut de Ministerul Educaţiei

elevi
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Educaţiei precizează că, în unităţile de învăţământ care vor fi centre de examen la sesiunea din iunie a Bacalaureatului sau de unde provin angajaţii implicaţi în desfăşurarea acesteia, cursurile se pot desfăşura în format online asincron.

Cursuruile se vor desfășura în format online asincron, în acele zile când au loc probele scrise.

Ministerul Educaţiei a transmis, miercuri, precizări legate de organizarea programului şcolar în perioada susţinerii probelor scrise din cadrul examenului naţional de Bacalaureat din sesiunea iunie 2025, în perioada 10-16 iunie.

„În unităţile de învăţământ desemnate centre de examen sau din care provin resursele umane implicate în desfăşurarea examenului, la cererea inspectorului şcolar general, cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în zilele de desfăşurare a probelor scrise, cursurile se pot desfăşura în format online asincron, în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare a activităţii didactice în sistem online sau hibrid - Anexa 1 la Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP), aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.726/2024”, a arătat ministerul.

Potrivit sursei citate, pentru continuarea activităţilor curente, conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica soluţii pentru suplinirea cadrelor didactice implicate în comisiile de examen, în cazul în care acest lucru se impune.

Citește și
elevi
Ministerul Educaţiei introduce noi discipline opţionale. Care sunt cele șapte materii pe care le pot studia elevii

Aceste informaţii au fost transmise către inspectoratele şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti la începutul lunii martie.

„Menţionăm că, la fel ca în anii trecuţi, probele scrise ale examenului de Bacalaureat se desfăşoară în centre de examen.

În acest context, precizăm că în sesiunea similară a anului trecut numărul centrelor de examen a reprezentat aproximativ 31% din totalul unităţilor de învăţământ cu nivel liceal (probele scrise ale examenului de bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, s-au desfăşurat în 477 de centre de examen).

Reamintim, de asemenea, ca element de noutate pentru acest an, că atât la examenul naţional de Bacalaureat 2025, cât şi la Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2024-2025 este prevăzută etapa de vizualizare a lucrărilor de la probele scrise.

Contestaţiile se pot depune după vizualizarea lucrărilor, însă nu sunt condiţionate de această etapă. În aceeaşi măsură, vizualizarea lucrării nu implică obligativitatea de a depune contestaţie”, a adăugat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Problema pe care o au copiii românilor din străinătate când se întorc în țară. „Limba română e mult diferită”
Problema pe care o au copiii românilor din străinătate când se întorc în țară. „Limba română e mult diferită”

Pentru că numărul elevilor înscriși în școlile din România, după ce s-au întors din străinătate, este tot mai mare, Ministerul Educației cere inspectoratelor școlare desemnarea unui responsabil cu această situație.

Ministerul Educaţiei introduce noi discipline opţionale. Care sunt cele șapte materii pe care le pot studia elevii
Ministerul Educaţiei introduce noi discipline opţionale. Care sunt cele șapte materii pe care le pot studia elevii

Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Rezultate simulare Evaluare Naţională 2025. Ce note s-au luat la Română și Matematică. Ce se întâmplă cu notele
Rezultate simulare Evaluare Naţională 2025. Ce note s-au luat la Română și Matematică. Ce se întâmplă cu notele

Rezultatele la simularea Evaluării Naţionale 2025 vor fi comunicate luni, prevede calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.