Basmul Harap Alb le-a dat emoții elevilor de clasa a XII-a. Elev: „Se putea și mai bine, se putea și mai rău”

×
Codul embed a fost copiat

Basmul Harap Alb le-a dat emoții elevilor de clasa a XII-a care au avut, luni, proba la Limba și literatura română.  

 

A fost un subiect greu și neașteptat, după cum au spus unii dintre ei. Este drept, tot ei recunosc că s-au pregătit cam puțin pentru test. Deși miza acestor simulări nu este mare, iar nota se trece în catalog doar la cerere, 12 participanți tot au vrut să copieze și au fost eliminați.

A fost un antrenament necesar- cu asta au fost de acord toți cei prezenți. Părerile sunt totuși radical diferite, când vine vorba de nota sperată.

Elev: „Se putea și mai bine, se putea și mai rău.”

Citește și
Bacalaureat 3
Simulare Bacalaureat 2023. Subiecte și barem la limba română: La subiectul 3 a picat Harap Alb

Reporter: „Ai învățat de te așteptai la mai bine?”

Elev: „Să zicem. Ai învățat sau nu? Cât, când?”

Reporter: „Aseară. Nu știu, juma de oră.”

Elev: „A fost mediu, nu a fost foarte dificil. Dacă pica o poezie, pe mine nu mă... coafa.”

La ora 9 au fost desigilate plicurile în care se aflau subiectele. Din momentul în care pe fiecare bancă a apărut câte o foaie, liceenii au avut 3 ore ca să scrie tot ce știu. Unii au ieșit după o oră, deși rezultatele nu se contestă și nu se trec în catalog decât cu o cerere specială.

Elev: „Nu mai aveam ce să scriu și nu prea m-am pregătit așa mult. Eu zic că de un 7, așa, 8 am făcut.”

Nu toți elevii par hotărâți să recupereze materia până la sesiunea din iunie a examenului de bacalaureat.

- O să mă pregătesc mult mai mult, că acum știu unde am lipsuri.

- Tu ce notă crezi că iei?

- 5.

- De ce?

- Atâta trebuie!

În următoarele 3 zile, viitorii candidați au simulări și pentru probele la alegere și obligatorii ale profilului. Vor afla rezultatele pe 6 aprilie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
VIDEO: Rezolvarea subiectelor la Limba română de la simulare Bac 2023
VIDEO: Rezolvarea subiectelor la Limba română de la simulare Bac 2023

Elevii din anii terminali de liceu au susținut, luni diminață, proba la limba română în cadrul simulării la Bacalaureat 2023. Vedeți rezolvarea subiectelor atât la profil uman cât și la real. 

Simulare Bacalaureat 2023. Subiecte și barem la limba română: La subiectul 3 a picat Harap Alb
Simulare Bacalaureat 2023. Subiecte și barem la limba română: La subiectul 3 a picat Harap Alb

Absolvenții claselor a XII-a și a XIII-a au susținut, astăzi, proba la Limba și literatura română de la simularea de la Bacalaureat 2023. Subiectele și baremele vor fi publicate pe edu.ro după ora 15.00.

Simulare Evaluarea Națională 2023. Subiectele de la Limba și literatura maternă vor fi pe stirileprotv-ro.luciferfilms.net
Simulare Evaluarea Națională 2023. Subiectele de la Limba și literatura maternă vor fi pe stirileprotv-ro.luciferfilms.net

Absolvenții clasei a VIII-a care au urmat cursurile gimnaziale într-o altă limbă decât limba română vor susține, astăzi, testul la limba maternă de la Simularea Evaluării Naționale 2023. Subiectele și baremele se vor publica pe edu.ro.  

Simulare Evaluare Națională 2023 la Matematică. Subiecte și bareme la Matematică. Cum se rezolvă subiectele
Simulare Evaluare Națională 2023 la Matematică. Subiecte și bareme la Matematică. Cum se rezolvă subiectele

Elevii claselor a VIII-a au susținut proba la Matematică în cadrul Simulării Evaluării Naționale 2023. Subiectele și baremele de corectare de la Matematică vor fi publicate pe site-ul edu.ro și pe stirileprotv-ro.luciferfilms.net.   

Simulare Evaluare Naționala 2023. Subiectele și baremul la Limba și literatura română
Simulare Evaluare Naționala 2023. Subiectele și baremul la Limba și literatura română

Elevii claselor a VIII au susținut, astăzi, simularea Evaluării Naționale 2023 la Limba și literatura română. Subiectele și baremele de corectare de la Limba română au fost publicate.

Recomandări
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA
Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipele de start
LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipele de start

Echipa naţională joacă în compania Ciprului, marţi, de la ora 21:45, în preliminariile Cupei Mondiale. Meciul se dispută pe Arena Naţională.