Donează pentru linia întâi: Poți contribui cu 2 euro prin SMS la numărul 8825, pentru protejarea salvatorilor

medici
Getty

Pe lângă donațiile făcute online, toți cei care vor să contribuie la dotarea personalului medical cu cele necesare pot trimite un SMS la numărul 8825, pentru o donație de 2 euro.

În situații de criză, ca cea pe care o traversează în prezent întreaga omenire, orice donație, oricât de mică, poate face diferența.

De aceea, pe lângă donațiile online, inițiatorii platformei Donează pentru linia întâi pun la dispoziția celor interesați și un număr de telefon, prin care pot face donații prin SMS. Astfel, cu mesajul “Donează Acum” trimis la numărul 8825, în perioada 15 mai - 15 iunie, oricine poate dona 2 euro foarte simplu, de oriunde s-ar afla.

Pentru a salva cât mai multe vieți, atât ale celor infectați, cât și ale celor care trebuie să-i salveze, la începutul stării de urgență a apărut inițiativa Donează pentru linia întâi, lansată de Banca Transilvania, Mobexpert, Bitdefender și eMAG, în parteneriat cu Metropolitan Life, Mastercard și Baupartner Group și PayU.

Starea de urgență s-a terminat, dar salvatorii sunt în continuare la datorie, la fel de implicați, pericolul este la fel de mare, iar nevoile personalului medical în lupta cu virusul sunt mari: 10.000.000 de măști chirurgicale, 500.000 de combinezoane, 10.000.000 de mănuși și 2.000.000 de măști FFP2.

Citește și
Donează pentru linia 1
Donează pentru linia întâi: Echipamente din donații au ajuns la “creierul” intervențiilor în caz de dezastre

Până în prezent, pe platforma Donează pentru linia întâi au făcut donații aproape 58.000 de persoane fizice și peste 4.000 de companii, iar suma strânsă a depășit deja 11.700.000 lei pentru cei din linia întâi.

Unde au ajuns donațiile făcute până acum

Din fondurile strânse pe platformă sunt achiziționate materialele și aparatura necesară în spitale, dar și pentru medicii de familie, polițiștii, jandarmii și militarii aflați în linia întâi, pe baza necesarului furnizat de către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), în coordonare cu Ministerul Sănătății. Ulterior, materialele sunt distribuite acolo unde este cea mai mare nevoie prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Până acum, prin program au fost direcționate peste 5 milioane de măști de protecție cu trei pliuri către medici de familie, polițiști, jandarmi și militari. De asemenea, 350.000 de măști N95 (FFP2), cu grad ridicat de protecție au fost donate medicilor din spitale.

Totodată, două ventilatoare de înaltă performanță Mindray SV600 achiziționate prin intermediul platformei “Donează pentru linia întâi” au ajuns la Spitalul Județean Suceava și la Spitalul Clinic Victor Babeș din București, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență.

Cele mai multe donații raportate la numărul de locuitori au venit din Florești, Chiajna, Voluntari, Bragadiru, București. Până la acest moment, localitățile care au contribuit cel mai mult prin donații sunt București, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești și Brașov.

În continuare este nevoie de donații pentru a-i proteja pe cei din linia întâi care au grijă de noi. Toți cei care doresc sa contribuie, persoane fizice sau companii, o pot face donând online pe www.emag.ro/doneaza#pf, unde poate fi urmărită situația în timp real a donațiilor și statisticile.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
Donează pentru linia întâi: Echipamente din donații au ajuns la “creierul” intervențiilor în caz de dezastre
Donează pentru linia întâi: Echipamente din donații au ajuns la “creierul” intervențiilor în caz de dezastre

“Creierul” operațiunilor care coordonează intervențiile în caz de dezastre a fost echipat cu aparatură de ultimă generație în valoare de peste 500.000 de lei provenind din donații.

Donează pentru linia întâi: 11,3 mil. lei, strânși pentru eroi. Cum poate fi donat 20% din impozitul pe profit
Donează pentru linia întâi: 11,3 mil. lei, strânși pentru eroi. Cum poate fi donat 20% din impozitul pe profit

În lupta cu pandemia cu coronavirus, cei mai importanți oameni sunt medicii și personalul medical din toate spitalele din România, care fac eforturi supraomenești pentru a ne salva nouă, celorlalți, viețile.

Donează pentru linia întâi: 11 mil. de lei strânși pentru medicii și personalul medical care luptă cu coronavirusul
Donează pentru linia întâi: 11 mil. de lei strânși pentru medicii și personalul medical care luptă cu coronavirusul

În situații de criză, românii și-au demonstrat de fiecare dată solidaritatea, mobilizându-se pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință. Astăzi, în suferință sunt peste 12.000 de români infectați cu noul coronavirus, care a îngenuncheat întreaga planetă.

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.