Vagonetul Buick 1940 și locomotiva „Pacific”, la 150 de ani de la inaugurarea căii ferate Târgu Mureș-Alba Iulia

vagonet buick
Agerpres

O locomotivă cu aburi construită în secolul trecut în Germania și vagonetul Buick ce i-a aparținut lui Gheorghe Gheorghiu-Dej au fost în centrul atenției, sâmbătă, în gara CFR din Târgu Mureș.

Pasionații au avut ocazia să viziteze și să se fotografieze cu aceste exemplare rare, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la deschiderea căii ferate Alba Iulia – Targu Mureș.

Batrâna locomotivă cu aburi „Pacific”, construită în 1922, în Munchen, și care a străbătut în 99 de ani sute de mii de kilometri pe căile ferate din România, a fost "vedetă" în gara CFR unde a ajuns cu un vagon "salon regal". Bijuteria feroviară a fost recondiționată de foști angajați ai Căilor Ferate.

Mihai Ferenc, angajat pensionat: „Este locomotivă-tezaur, se află în patrimonial statului român. Pentru scoatarea ei a fost nevoie de multe aprobări, s-au lucrat două luni pentru punerea ei în funcțiune pentru că îi lipseau multe piese care nu se mai fabrică”.

Vagonul regal, amenajat cu eleganță, a făcut senzație printre vizitatori. Furori a făcut și un Buick din 1940 ce i-a aparținut lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, adaptat pentru calea ferată. Acesta a fost găsit abandonat pe câmp în județul Alba.

Citește și
incendiu
Incendiu în județul Prahova. Locomotiva unui tren de marfă s-a aprins pe câmp

CFR a achiziționat 90 de locomotive în perioada 1913-1922. Acestea erau foarte bine echipate și puteau să circule cu o viteză de 90 km/oră.

Bijuteriile feroviare au putut fi irate doar ieri, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la deschiderea căii ferate între Alba Iulia și Târgu Mureș. Anul acesta, cinci linii din România au marcat 150 de ani de la înființare.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
O locomotivă care tracta 27 de vagoane pline cu motorină a luat foc în Gara Predeal
O locomotivă care tracta 27 de vagoane pline cu motorină a luat foc în Gara Predeal

S-a dat alarma ieri seară în gara din Predeal, când o locomotivă a luat foc.

Incendiu în județul Prahova. Locomotiva unui tren de marfă s-a aprins pe câmp
Incendiu în județul Prahova. Locomotiva unui tren de marfă s-a aprins pe câmp

Locomotiva unui tren de marfă, încărcat cu pirită, s-a aprins pe un câmp din apropierea localitații Valea Călugărească, din judeţul Prahova.

Cum arată prima locomotivă formată din panouri solare, inventată de doi americani
Cum arată prima locomotivă formată din panouri solare, inventată de doi americani

Doi inventatori americani tocmai au testat cu succes, în California, prima „locomotivă” alimentată cu energie curată.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.