Unul dintre cei mai celebri baschetbaliști ucraineni, prins când încerca să fugă în România de încorporare

Vadim Zaplotnițchi
Obiectiv de Suceava

Unul dintre cei mai apreciați baschetbaliști din Ucraina a fost prins în timp ce încerca să fugă în România de încorporare, iar presa susține că mai mulți sportivi celebri au încercat în același fel să scape de trimiterea la război.

 

Baschetbalistul ucrainean Vadim Zaplotnițchi, de 26 de ani, a fost prins săptămâna trecută în regiunea Cernăuți în timp ce încerca să intre ilegal în România, pentru a scăpa astfel de încorporare și trimiterea pe front, la război, scrie Obiectiv de Suceava, care preia presa ucraineană.

Vadim Zaplotnițchi a fost desemnat în aprilie cel mai bun jucător defensiv al sezonului 2023/24 Favbet Super League și este unul dintre cei mai buni baschetbaliști ai Ucrainei. Informația despre reținerea sa a venit chiar de la fostul președinte al federației ucrainene de baschet, Max Sergeev, în prezent pe front.

Tocmai am aflat că unul dintre jucătorii lui Kiev-Basket, care se deplasează prin munți spre o țară învecinată, a fost reținut de polițistul de frontieră. Apoi a făcut cunoştinţă cu Centrul de Recrutare şi a fost transferat la centrul de antrenament. Deci, ce concluzii se pot trage: Dacă tu, un sportiv profesionist, nu ai putut face față grănicerilor, chiar merită să-ți întărești forța fizică în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei”, a scris Sergeev pe Facebook.

Baschetbalistul făcea parte dintr-un grup mai numeros care încerca să fugă în România 

Baschetbalistul de la Kiev-Basket a fost reținut pe 12 mai, cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare (pe 18 mai) a noilor prevederi mai stricte referitoare la încorporare.

Citește și
masina politie ro
Bărbat prins în flagrant de către jandarmi în timp ce încerca să jefuiască un cetăţean ucrainean pe o stradă din Maramureș

Vadim Zaplotnițchi era parte a unui grup mai numeros de oameni care ajunseseră în regiunea Cernăuți și încercau să treacă fraudulos frontiera în România.

În unele medii ucrainene s-a vehiculat că Vadim Zaplotnițchi nu a fost singurul jucător de la Kiev-Basket care ar fi încercat să treacă fraudulos granița, dar numele celuilalt nu a fost dezvăluit.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Maramureş: Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră
Maramureş: Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră

Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş.

Bărbat prins în flagrant de către jandarmi în timp ce încerca să jefuiască un cetăţean ucrainean pe o stradă din Maramureș
Bărbat prins în flagrant de către jandarmi în timp ce încerca să jefuiască un cetăţean ucrainean pe o stradă din Maramureș

Jandarmii maramureşeni au prins în flagrant un bărbat care încerca să tâlhărească un tânăr de 19 ani, cetăţean ucrainean aflat în tranzit în România.

Un ucrainean s-a deghizat în femeie pentru a fugi din țară. El a fost oprit la vamă | VIDEO
Un ucrainean s-a deghizat în femeie pentru a fugi din țară. El a fost oprit la vamă | VIDEO

În încercarea de a fugi de războiul din Ucraina, un bărbat s-a deghizat în femeie și a încercat să iasă din țară.

 

Un ucrainean care a fugit din țară a fost găsit în munții României. Ce le-a spus salvamontiștilor
Un ucrainean care a fugit din țară a fost găsit în munții României. Ce le-a spus salvamontiștilor

Salvamontişti şi poliţişti de frontieră au recuperat, în noaptea de marţi spre miercuri, din Munţii Maramureşului, un cetăţean ucrainean care a trecut graniţa în România, a informat directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.

Un cetăţean ucrainean, care era urmărit internaţional de către autorităţile din Austria, a fost capturat la Siret
Un cetăţean ucrainean, care era urmărit internaţional de către autorităţile din Austria, a fost capturat la Siret

Un ucrainean, care era urmărit internaţional de către autorităţile din Austria pentru săvârşirea de infracţiuni informatice, a fost capturat de poliţiştii de frontieră din judeţul Suceava.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.