Universitatea Babeș-Boliay critică decizia CCR privind doctoratele plagiate. ”Afectează etica academică”

CCR, Curtea Constitutionala
Agerpres

Universitatea Babeș-Boliay (UBB) critică decizia Curții Constituționale a României (CCR) prin care titlurile de doctorat pot fi retrase în instanță, iar nu ”de către instituția care l-a acordat, după practicile academice”.

Într-un comunicat de presă semnat ”Conducerea UBB”, Universitatea din Cluj-Napoca critică deciziile luate în perioada recentă de către decidenții politici care au un impact negativ asupra mediului academic, precizând că ”observă cu îngrijorare acțiunile politice care afectează etica academică”, potrivit Biziday.

CCR a decis recent că titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației numai dacă ”nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”.

Cu referire la această hotărâre, universitatea din Cluj-Napoca a comentat: ”În loc ca retragerea doctorat plagiat să fie făcută în mod natural și după bune practici academice internaționale de instituția care l-a acordat, iar apoi cei nemulțumiți să se poată adresa instanței, Curtea a stabilit că retragerea se poate face doar de către instanță (sigur, dacă o mai sesizează cineva), complicând astfel procesul și schimbând esența etică a unui astfel de demers”.

UBB spune că instituțiile superioare de învățământ au mecanisme de sancționare a abaterilor de la etică

Reprezentanții UBB dau asigurări că instituțiile superioare de învățământ încă au la dispoziție mecanisme de sancționare a abaterilor de la etică, în baza autonomiei universitare: ”Se poate merge în cazuri grave până la desfacerea disciplinară a contractului de muncă, alături de sancționarea persoanelor și unităților academice care girează abateri de la etica academică. În plus, aceste mecanisme pot fi prinse în mecanismele mai generale de transparentizare și itere în sistemul academic”.

Citește și
Nicolae Ciuca
Dosar penal la Parchetul General, după o plângere privind plagiatul în teza de doctorat a premierului Ciucă

Conducerea universității clujene transmite că va amplifica aceste mecanisme, ”nu doar ca protecție față de încercările mediului politic de a le minimiza, ci în acord cu evoluția standardelor internaționale din aria academică din care facem parte”.

Adaugă că autorităților că pot găsi în UBB un consultant pentru soluții în zona eticii, însă cere protejarea autonomiei și libertății academice.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Propuneri pentru CCR: Un procuror acuzat de plagiat, un judecător dat afară din magistratură şi un senator
Propuneri pentru CCR: Un procuror acuzat de plagiat, un judecător dat afară din magistratură şi un senator

Un procuror acuzat de plagiat, un judecător dat afară din magistratură din cauza unor postări pe Tik Tok şi un senator. Acestea sunt propunerile parlamentarilor pentru Curtea Constituționala, care își schimbă garda din această vară.

Dosar penal la Parchetul General, după o plângere privind plagiatul în teza de doctorat a premierului Ciucă
Dosar penal la Parchetul General, după o plângere privind plagiatul în teza de doctorat a premierului Ciucă

Parchetul General a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem, ca urmare a unei plângeri în care se reclamă faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat, transmite Agerpres.

Noi detalii privind doctoratul lui Nicolae Ciucă. Răspunsul Universității de Apărare pentru ȘtirileProTv
Noi detalii privind doctoratul lui Nicolae Ciucă. Răspunsul Universității de Apărare pentru ȘtirileProTv

Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I” a anunţat, marţi, la solicitarea ȘtirileProTv, că au fost inițiate demersurile legale ale Comisiei de etică universitară privind presupusul plagiat în lucrarea de doctorat al premierului Nicolae Ciucă.

Jurnalista care îl acuză pe Ciucă de plagiat dă detalii despre “metoda copy paste” folosită de premier
Jurnalista care îl acuză pe Ciucă de plagiat dă detalii despre “metoda copy paste” folosită de premier

La nici două luni, de când a devenit premierul României, Nicolae Ciucă este acuzat de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan spune că șeful guvernului ar fi copiat peste 40 de pagini, fără a cita sursele, în lucrarea sa de doctorat.

Iohannis reacționează în cazul acuzațiilor de plagiat aduse premierului Ciucă
Iohannis reacționează în cazul acuzațiilor de plagiat aduse premierului Ciucă

Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, un punct de vedere referitor la acuzațiile de plagiat aduse premierului Nicolae Ciucă.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.