Un motociclist străin a murit subit în timp ce mergea pe Transrarău. Motivul este incredibil

transrarau
Facebook/ TransRarau

Un turist bulgar a murit în timp ce mergea cu motocicleta pe Transrarău după ce a făcut un atac de cord masiv. Bărbatul în vârstă de 64 de ani a apucat doar să-i spună soției, care era în spatele său, că îi este rău, apoi a căzut mort.

Un turist bulgar de 64 de ani a murit joi dimineața în timp ce mergea cu o motocicletă, alături de soția sa, pe Transrarău, scrie Monitorul de Suceava.

Polițiștii alertați prin 112 au găsit la fața locului, într-o curbă de pe drumul județean Pojorâta-Rarău, o femeie alături de un bărbat căzut, inconștient.

Din spusele femeii, a reieșit că mergeau cu motocicleta spre cabana Rarău, iar la un moment dat bărbatul a apucat doar să-i spună că-i este rău, a tras stânga de coarnele motocicletei, după care au ieșit în decor, într-un șanț.

Bulgarii făceau turul României pe motocicletă 

Bărbatul a murit pe loc, iar după 40 de minute de resuscitări i-a fost declarat decesul. Potrivit paramedicilor, turistul bulgar a suferit un atac de cord masiv, soția acestuia spunând polițiștilor că suferea de mai multe afecțiuni medicale, inclusiv probleme cardiace.

Citește și
interventie salvamont
Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din canionul Tamina. A fost recuperat de către salvamontişti | FOTO

Bulgarii se aflau într-un tur prin România și urmau să ajungă și prin munții Bucegi.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Reacția unui turist american când a vizitat un oraș din România. Videoclipul postat pe TikTok a devenit viral. VIDEO
Reacția unui turist american când a vizitat un oraș din România. Videoclipul postat pe TikTok a devenit viral. VIDEO

Un turist american care a vizitat România de cinci ori până acum a ajuns pentru prima dată la Iași, unde a explorat mai multe atracții turistice ale orașului.

Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din canionul Tamina. A fost recuperat de către salvamontişti | FOTO
Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din canionul Tamina. A fost recuperat de către salvamontişti | FOTO

Un turist s-a accidentat, sâmbătă, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina.

 

Un român s-a dus în Grecia cu mașina electrică și a fost uimit când a văzut cât l-a costat drumul, la finalul vacanței
Un român s-a dus în Grecia cu mașina electrică și a fost uimit când a văzut cât l-a costat drumul, la finalul vacanței

Un turist român a stârnit dezbateri aprinse pe rețelele sociale după ce a împărtășit experiența sa de a călători cu o mașină electrică din București până în insula grecească Paxos.

Un turist dat dispărut în Creta a fost găsit mort. Este al șaselea drumeț decedat din cauza valului de căldură din Grecia
Un turist dat dispărut în Creta a fost găsit mort. Este al șaselea drumeț decedat din cauza valului de căldură din Grecia

Un drumeţ german dat dispărut duminică pe Insula Creta a fost găsit mort, potrivit pompierilor greci, o nouă moarte a unui turist în contextul în care Grecia se confruntă cu un val de căldură timpuriu fără precedent.

Un turist german a fost găsit mort pe insula Creta, după ce a plecat într-o excursie. Acesta s-ar fi rătăcit
Un turist german a fost găsit mort pe insula Creta, după ce a plecat într-o excursie. Acesta s-ar fi rătăcit

Un turist german în vârstă de 67 de ani a murit pe insula grecească Creta după ce a plecat într-o excursie şi, probabil, s-a rătăcit, informează DPA şi Ekathimerini.com.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.