Un băiețel de 9 ani a reușit să schimbe o lege în orășelul în care locuiește. Argumentele aduse

×
Codul embed a fost copiat

Un băieţel de 9 ani i-a convins pe edilii unui orăşel din Colorado să ridice o interdicţie veche de aproape un secol privind bătăile cu bulgări de zăpadă. Ştie deja cine va fi prima lui "ţintă", frăţiorul cu 5 ani mai mic.

Dane Best, din Severance, o aşezare unde iarna ninge ca în poveşti, şi-a prezentat argumentele la o şedinţă a consiliului local, iar aleşii au votat în unanimitate pentru ridicarea interdicţiei.

"Cred că e o lege învechită. Vreau să pot arunca bulgări de zăpadă fără să dau de bucluc", a pledat micul Dane.

De luni bune militează pentru această cauză şi a început prin a le trimite scrisori colegilor de clasă, solicitându-le sprijinul.

Un oficial al oraşului a explicat că embargoul asupra bulgărilor de zăpadă era parte dintr-o interdicţie mai amplă. În Severance nu este permisă aruncarea cu pietre şi proiectile. Iar bulgării de zăpadă erau incluşi, conform definiţiei locale, la categoria "proiectile".

Citește și
Mos Craciun
Paradă inedită, cu motocicliști costumați în Moș Crăciun. VIDEO

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion. Prognoza meteo de Sărbători
Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion. Prognoza meteo de Sărbători

De Crăciun, zăpadă consistentă va fi doar în zonele de munte, deal și în nordul țării, arată estimările meteo. Iar în ultimele zile din an ar putea fi mai călduroase în majoritatea zonelor din țară.

Paradă inedită, cu motocicliști costumați în Moș Crăciun. VIDEO
Paradă inedită, cu motocicliști costumați în Moș Crăciun. VIDEO

În lipsă de zăpadă, Moş Crăciun se deplasează şi cu motocicleta.

Ziua Națională, sărbătorită pe pârtie. Bugetul pentru 3 zile: 1.500 de lei
Ziua Națională, sărbătorită pe pârtie. Bugetul pentru 3 zile: 1.500 de lei

Cei care şi-au petrecut vacanţa de Ziua Unirii pe Valea Prahovei au fost încântaţi. Ajutate de tunurile de zăpadă, pârtiile din Azuga şi Predeal s-au colorat în alb şi au prins un strat acceptabil pentru sănii.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.