Tentativă de evadare de tot râsul dintr-o închisoare. O femeie a ajuns în coșul de gunoi

×
Codul embed a fost copiat

Tentativă de evadare de tot râsul la o închisoare din Ohio. O deținută, aflată într-un spațiu de relaxare comun, a încercat să fugă prin tavan. De față cu gardienii și alți deținuți.

Mai intâi, femeia se urcă pe un scaun fixat în fața televizorului, un aparat de tip vechi, cu carcasă solidă, care nu era pornit a momentul respectiv. Face niște mișcări de dezmorțire a picioarelor și mai trage un scaun, aparent pentru a-și continua exercițiile.

Apoi, când credea că nimeni nu o bagă în seamă, deținuta escaladează monitorul și încearcă să scoată un panou din tavanul fals, cu gând să găsească acolo o cale de fugă. Lamentabila tentativă de evadare s-a consumat, însă, rapid.

Din planșeu cad resturi, apoi gradienii se reped să o tragă în jos pe femeia care atârna suspendată cu picioarele în aer. Până la urmă, deținuta cade cu capul într-un coș de gunoi, care, măcar, o protejează de un traumatism sever.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Andreea Antonescu, primele declarații după apelul la 112. Ce explicații le-a dat polițiștilor
Andreea Antonescu, primele declarații după apelul la 112. Ce explicații le-a dat polițiștilor

Cântăreaţa Andreea Antonescu a fost amendată cu 4.000 de lei, miercuri noaptea, pentru că a sunat nejustificat la numărul unic de urgenţă.

O româncă a cerut dreptul de a folosi marca
O româncă a cerut dreptul de a folosi marca "Sussex Royal" pentru produsele sale

Un producător de articole de bucătărie şi casnice din Sibiu a depus la OSIM o cerere de înregistrare şi utilizare exclusivă pe teritoriul României a mărcii "Sussex Royal", pentru care prințul Harry și Meghan Markle au obținut dreptul de folosință în UK.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.