Țările care vor să intre sub umbrela nucleară a Franței. Ce face România. Pregătiri pentru ”hoardele invadatoare ruse”

Războiul din Ucraina și întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă redefinesc politicile de apărare din nordul și estul Europei.

Amenințările președintelui SUA de a-și ignora angajamentele față de aliații săi de peste Atlantic au alimentat cea mai aprofundată dezbatere despre armele nucleare din Europa din ultimele decenii, se arată într-o analiză El Pais.

Franța este dispusă să-și pună arsenalul nuclear în slujba partenerilor săi de pe continent, iar Germania, Polonia, Danemarca și Lituania s-au arătat deja interesate de protecția ză.

În mod evident, astfel de discuții sunt mult prea sensibile pentru a fi dezbătute public, dar e de la sine înțeles că se poartă aprins în spatele ușilor închise din toate capitalele europene.

Cât despre România, aceasta a ales să declare public că nu e interesată de protecția nucleară a Franței.

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat că ”cel puţin în situaţia de astăzi, cred că ceea ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente în momentul de faţă”. 

Cristian Diaconescu, consilierul prezidențial pentru apărare și securitate națională și șeful cancelariei prezidențiale, a declarat recent că ”nu se pune problema unei cupole nucleare privind România”.

„Ne-am făcut evaluările din punct de vedere al garanțiilor de securitate, acestea sunt suficiente”, a spus Diaconescu, iar concluzia României ar fi că „nu avem nevoie de încă un filtru major de securitate venit din partea unei mari puteri europene”, adică Franța.

În același timp, într-o altă încercare de a-și extinde spațiul de manevră împotriva amenințării de la Moscova, toate țările UE care se învecinează cu Rusia se vor retrage din tratatul asupra minelor antipersonale pentru a-și consolida capacitățile împotriva unei potențiale agresiuni.

”Am fi mai în siguranță dacă am avea propriul nostru arsenal nuclear”

Mai bine de trei ani de invazia pe scară largă a Ucrainei de către Kremlin au accentuat tensiunile nucleare în Europa. Rusia și-a reformat doctrina pentru a răspunde atacurilor convenționale cu arsenalul său atomic, din care o parte a fost transferată în Belarus, a amenințat că va folosi arme nucleare tactice în Ucraina și a plasat „forțele de descurajare” ale armatei sale în stare de alertă maximă.

Recenta apropiere de Statele Unite – care și-a menținut umbrela nucleară în Europa de mai bine de 70 de ani – reducerea sprijinului militar pentru Ucraina și disprețul cu care istrația Trump îi tratează pe aliații săi din NATO au făcut ca mai multe capitale europene să ia în considerare alternative la dependența de puterea principală de apărare a lumii.

„Am fi mai în siguranță dacă am avea propriul nostru arsenal nuclear”, a declarat în martie premierul polonez Donald Tusk, în parlamentul polonez. Motivul lui a fost „o schimbare profundă în geopolitica americană”. „În orice caz, drumul către asta ar fi foarte lung și ar trebui să existe un consens”, a clarificat Tusk, într-un discurs care, în loc să propună ca Varșovia să dezvolte o bombă atomică, părea să răspundă la oferta pe care Emmanuel Macron a făcut-o cu două zile mai devreme. Președintele z a propus „o dezbatere strategică privind utilizarea descurajării nucleare ze” pentru a-și extinde protecția aliaților europeni.

Macron vorbea despre extinderea protecției nucleare a Franței încă dinaintea invaziei ruse

Astrid Chevreuil, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), subliniază că oferta vag concretă a lui Macron nu este nouă. Președintele z, care a menționat în mod repetat „dimensiunea europeană a intereselor vitale ale Franței”, a făcut un anunț similar la începutul lui 2020. „Apoi a căzut în uitare, pentru că pandemia de Covid a izbucnit imediat după, și a fost într-un moment în care era de așteptat ca Joe Biden să-l înlocuiască pe Trump la Casa Albă”, susține Chevreuil.

De data aceasta, cu războiul din Ucraina și amenințările de la Washington ca fundal, lucrurile stau cu totul altfel. Chiar înainte de a vorbi Macron, conservatorul Friedrich Merz, care va deveni cancelar german în mai, a cerut în ultima parte a campaniei electorale începerea discuțiilor cu Franța și Regatul Unit cu privire la „cum să se completeze scutul nuclear american”.

Danemarca, Lituania și Letonia au salutat, de asemenea, propunerea lui Macron. „Nu este ceva la care lucrăm, dar în acest moment avem nevoie de toate opțiunile pentru a fi pe masă”, a spus premierul danez Mette Frederiksen. Președintele lituanian Gitanas Nauseda a lăudat „o idee foarte interesantă” care oferă „perspective mari”. Și premierul leton Evika Silina a numit-o „o oportunitate care merită discutată”.

De la înființarea NATO în 1949, descurajarea nucleară a Alianței a fost mereu în mâinile Statelor Unite. Germania, Italia, Țările de Jos, Belgia și Turcia găzduiesc arme nucleare ale SUA. istrația Trump nu a amenințat în mod specific că își va retrage focoasele nucleare din Europa, dar a anunțat că va reduce semnificativ numărul de trupe americane staționate pe continent și că va renunța la angajamentul de a-și apăra aliații NATO în caz de agresiune.

Un proces complex și plin de obstacole

Înlocuirea scutului nuclear al SUA cu unul z – sau franco-britanic – ar fi un proces complex, costisitor și plin de obstacole. Armele atomice de la singura putere nucleară a UE pot fi lansate numai din aeronave sau submarine de fabricație ză. Iar Macron a precizat că decizia de a folosi astfel de arme „a fost întotdeauna și va rămâne întotdeauna la latitudinea președintelui și comandantului suprem al Franței”.

Cédric Perrin, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Senatului z, a propus ca aliații europeni interesați de extinderea descurajării nucleare a Franței să contribuie la costurile menținerii arsenalului nuclear al Franței, care în 2024 a depășit 5,8 miliarde de euro.

Spre deosebire de Franța, forțele nucleare ale Regatului Unit se bazează în mare măsură pe Statele Unite pentru proiectarea, fabricarea și întreținerea armelor. În plus, rachetele sale balistice cu capacitate nucleară pot fi lansate doar din submarine.

Chevreuil crede că orice discuție la Paris – sau la Londra – despre posibilitatea extinderii puterii de descurajare nucleară se va concentra pe prevenirea reacției istrației Trump prin retragerea forțelor sale de pe continent. El crede că se va confrunta cu provocarea de a „a arăta credibil, atât pentru aliații săi, cât și pentru Rusia”.

Un transfer de arme nucleare ze ar întâmpina și obstacole legale: Parisul ar trebui să se retragă din Tratatul de neproliferare nucleară, iar în unele țări, precum Lituania, ar fi necesară o reformă constituțională pentru a le găzdui.

În timp ce problema armelor nucleare este dezbătută cu ușile închise în mai multe capitale europene, toți membrii UE care au o graniță cu Rusia își accelerează planurile de retragere din Tratatul de la Ottawa, care interzice fabricarea, utilizarea, stocarea și transferul de mine antipersonal.

”Dacă trebuie să oprim hoardele invadatoare ruse, vom fi gata să folosim mijloace inumane”

Polonia, Lituania, Letonia și Estonia au anunțat pe 19 martie că se vor retrage anul acesta. Finlanda a urmat exemplul două săptămâni mai târziu. Marți, Karlis Neretnieks, un general pensionar și director al Colegiului Național de Apărare al Suediei, a cerut Suediei să se retragă și ea din Tratatul de la Ottawa și să achiziționeze mine antipersonal cât mai curând posibil.

Norvegia, singurul membru NATO, altul decât UE, care se învecinează cu Rusia, își menține interdicția asupra acestor tipuri de mine și respinge măsura adoptată de aliații săi. „Dacă începem să ne slăbim angajamentul, vom face mai ușor ca aceste arme să fie folosite din nou în conflicte din întreaga lume, pentru că reducem stigmatizarea”, a declarat Barth Eide, ministrul norvegian al Apărării. Amnesty International și Human Rights Watch au criticat, de asemenea, dur demersul făcut de Polonia, Finlanda și țările baltice.

Kalev Stoicescu, președintele Comisiei de Apărare a Parlamentului Estoniei, a justificat această măsură controversată: „Dacă trebuie să oprim hoardele invadatoare ruse, așa cum le vedem în Ucraina, vom fi gata să folosim aceste mijloace, ca să spunem așa, inumane”. Stoicescu, care era ambasador în Statele Unite și Canada când convenția a fost semnată în 1997 la Ottawa, susține că Estonia vrea să aibă „mâna liberă” pentru a face față „amenințării reprezentate de Rusia și Belarus”.

Frica de Moscova a determinat Polonia, Finlanda și țările baltice să devină ultimele membre UE care au semnat Convenția de la Ottawa. Vilnius, Tallinn și Riga au făcut acest lucru între 2003 și 2005; Helsinki și Varșovia nu l-au ratificat decât în ​​2012.

Pe lângă inițierea procedurii de ridicare a interdicției minelor antipersonal, Lituania s-a retras oficial în martie din Convenția privind munițiile cu dispersie, la care Polonia, Finlanda, Estonia și Letonia nu au aderat niciodată.