Român prins în Londra cu 1 milion de lire false și cu un pistol cu care trăgea cu bani în stripteuze

Roman
Met Police

Un român din Marea Brianie, care a fost achitat pentru un jaful de 25 de milioane de lire sterline din locuința Tamarei Ecclestone, riscă acum să ajungă în închisoare pentru că deținea bani falși în valoare de un milion de lire sterline.

Emil Bogdan Savastru, în vârstă de 30 de ani, a fost arestat pe aeroportul Heathrow, din Londra. Avea cu el gențile Louis Vuitton furate din casa ficei lui Bernie Ecclestone. Maia vea asupra sa și un ceas Tag Heuer, care îi aparținea fostului fotbalist Frank Lampard, care a fost furat din casa acestuia de o bandă de hoți din Europa de Est, relatează Daily Mail.

Savastru a ascuns banii falși în casa unui prieten, din estul Londrei, și apoi a plecat spre aeroport, urmând să plece în Japonia. Banii erau în bancnote de 200 de euro și 50 de lire sterline și erau ambalați astfel încât să nu se poată observa din prima că sunt falși.

Poliția a recuperat și un pistol special, care poate fi încărcat cu bancnote pentru împrăștia apoi numerarul. Avocatul românului a spus este vorba despre un riu popular în cluburile de striptease japoneze, de unde clientul său tocmai se întorsese, din vacanță.

„În posesia sa se afla un pistol roșu de jucărie, cu care poți trage cu bani. Astfel de lucruri se găsesc în cluburile de striptease din Tokyo”, a declarat avocatul Adam Kane.

Citește și
urs
Șeful Ocolului Silvic din Argeș care a fost atacat de urs încerca să împuște bestia. În ce stare se află

Savastru nu le-a dat polițiștilor nicio explicație pentru bancnotele contrafăcute, dar a fost găsit vinovat pentru deținerea de bancnote false, în urma unui proces la Isleworth Crown Court. Românul care abia a fost eliberat după ce a petrecut aproape un an în închisoare pentru implicarea sa în ”jaful secolului” va fi judecat pe 10 februarie 2022 pentru posesie de bani falși.

Acesta își va afla pedeapsa în acest dosar pe 10 februarie.

Alături de mama sa, prostituata Maria Meșter, de 47 de ani, Sorin Marcovici, de 53 de ani și Alexandru Stan, de 49 de ani, barmanul Emil Bogdan Savastru a făcut parte din echipa de sprijin a grupării care a furat bani și bijuterii de aproape 30 de milioane de euro din casele mai multor VIP-uri.

Hoții au spart casele Tamarei Ecclestone, a lui Frank Lampard, dar și a defunctului patron de la Leicester City, Vichai Srivaddhanaprabh, care era păstrată neatinsă, în semn de omagiu, de către familia lui.

Românul le-a spus judecătorilor că geanta Louis Vuitton și ceasul Tag Heuer i-au fost lăsate de hoți în semn de apreciere pentru serviciile sale.

Savastru a mai zis că a aflat de spargeri abia după ce a căutat pe Google ”efracții de la Londra”, o săptămână după comiterea acestora.

În plus, românul a mărturisit că a descoperit diamante în cusăturile genții, atunci când a scuturat-o, dar un bijutier a râs de el când a încercat să i le vândă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Șeful Ocolului Silvic din Argeș care a fost atacat de urs încerca să împuște bestia. În ce stare se află
Șeful Ocolului Silvic din Argeș care a fost atacat de urs încerca să împuște bestia. În ce stare se află

Șeful unui Ocol Silvic din județul Argeș a fost atacat și mușcat de un urs pe care încerca să-l împuște!  

Incendiu violent în Slatina. Acoperișul unui bloc a ars, locatarii au ieșit în fugă
Incendiu violent în Slatina. Acoperișul unui bloc a ars, locatarii au ieșit în fugă

Acoperișul unui bloc din Slatina a luat foc, duminică, iar locatarii s-au temut că flăcările se vor extinde la apartamente.

Apar meserii noi în catalogul COR, precum instructorul de pilates și îngrijitorul de câini
Apar meserii noi în catalogul COR, precum instructorul de pilates și îngrijitorul de câini

În ton cu vremurile moderne, apar meserii noi în România, legate de știință, artă, îngrijirea animalelor, sport, jocuri video și IT. Toate arată ritmul tot mai alert al inovației tehnologice și al digitalizării, care vor schimba profund piața muncii.

Recomandări
Trump anunță că este „posibil” ca SUA să se implice în războiul Israel-Iran și că Putin ar putea fi mediator
Trump anunță că este „posibil” ca SUA să se implice în războiul Israel-Iran și că Putin ar putea fi mediator

Preşedintele american a declarat duminică la ABC News că este „deschis” ideii ca Vladimir Putin să joace un rol de mediator în conflictul dintre Israel şi Iran, în care este „posibil” ca Statele Unite să se implice.

Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

„E deplorabil!”. Localnicii din județul Mureș, disperați. Se spală la lighean și speră ca Salina Praid să nu cedeze din nou
„E deplorabil!”. Localnicii din județul Mureș, disperați. Se spală la lighean și speră ca Salina Praid să nu cedeze din nou

Situația gravă de la Praid e departe de a se rezolva. De câte ori se vor produce prăbușiri în salină, râul Târnava Mică se va polua cu sare. Iar din această cauză, 40.000 de oameni din județul Mureș nu au apă curentă.