Programul „Usturoiul”, tot mai căutat de fermierii români. Aceștia pot primi subvenții de 3.000 de euro pe hectar

×
Codul embed a fost copiat

În condițiile în care 70% din usturoiul consumat în România provine din import, fermierii sunt încurajați și anul acesta să-l cultive la noi.

Dacă însămânțează cel puțin trei hectare, pot primi subvenții de 3.000 de euro pe hectar, prin programul „Usturoiul”. Cei care au pariat pe el în anii trecuți au ieșit pe plus, așa că se vor grăbi să se înscrie și anul acesta.

În cherhanalele de la malul mării, usturoiul este un ingredient cheie. Hamsiile nu se comandă niciodată fără mujdei. Midii, rapane, pește pe plită, toate sunt mai bune cu usturoi. Într-o singură zi, într-o această bucătărie se folosesc patru kilograme de usturoi, iar în două luni de sezon, peste 7.000 de tone.

Alexandra Soare, manager de restaurant: Am dori să folosim doar usturoi românesc. Este un ingredient cheie la noi în preparate."

În acest an, fermierii români pot primi prin programul „Usturoiul” subvenții de 3.000 de euro pe hectar, dacă plantează pe cel puțin trei hectare. Fermierii spun că însămânțarea, întreținerea și recoltarea unui hectar îi costă 2400 de euro, așa că statul le oferă mai mult decât au nevoie.

Citește și
pepeni
Pepenii de Dăbuleni vor fi mai greu de găsit în vară. Fermierii încep să se reorienteze

Iar dacă de pe un hectar scot, de exemplu, 5,7 tone de usturoi, care se vând cu 15 lei kg, profitul e de 85.500 de lei pe hectar. Data limită pentru depunerea cererilor este 15 mai, iar una dintre condiții este cantitatea minimă vândută, care trebuie să fie de trei tone la hectar. Anul acesta, bugetul total disponibil a crescut de la 15 la 22 de milioane de lei.

În ultimii ani, fermierii au reușit să obțină recolte mult mai bogate de pe suprafețe mai mici. I-a ajutat inclusiv soiul românesc aclimatizat de cercetătorii de la Stațiunea din Buzău.

Costel Vînătoru, cercetător SCDL Buzău: Este important să avem producție autohtonă, trebuie să devenim independenți, să scăpăm de importuri."

Județul Buzău s-a situat pe primul loc în țară, în 2021, la producția de usturoi, cu 315 hectare de teren cultivate și un număr de 150 de beneficiari înscriși în program. Încurajați de subvenții și de recoltele bune de anul trecut, tot mai mulți fermieri aleg să cultive usturoi și în acest an.

Valentin Jecu, fermier: Anul acesta am semănat până la acest moment peste 20 de hectare de usturoi. Este o cultură rentabilă pentru fermieri."

Radu Mihail, fermier: Ca și producție, am atins anul trecut, în condiții de precipitații ridicate, de cinci tone la hectar. Anul acesta sperăm la o cantitate pe măsura anilor trecuți."

Depozitat în condiții de temperatură și umiditate corespunzătoare, usturoiul din soiurile românești rezistă până în primăvara următoare. Agricultorii preconizează că, din 15 mai, vom putea consuma usturoi verde, iar după 15 iunie, pe cel uscat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Lovită de secetă extremă, România poate iriga sub 5% din terenul său arabil. Agricultorii primesc apă gratuit
Lovită de secetă extremă, România poate iriga sub 5% din terenul său arabil. Agricultorii primesc apă gratuit

Pe unele canale de irigații a început să vină apă. Este o veste bună, după ce meteorologii au confirmat că avem secetă extremă în jumătatea estică a țării.  

Pepenii de Dăbuleni vor fi mai greu de găsit în vară. Fermierii încep să se reorienteze
Pepenii de Dăbuleni vor fi mai greu de găsit în vară. Fermierii încep să se reorienteze

Dulcele de Dăbuleni va fi mai greu de găsit în această vară. Fermierii și-au făcut calculele și vor să cultive suprafețe mai mici cu pepeni, după ce au văzut că investiția pentru un hectar aproape că s-a dublat, față de anul trecut.

Mulți fermieri și-au dezvoltat propriile lanțuri de desfacere. Controlează tot ciclul de producție datorită fondurilor
Mulți fermieri și-au dezvoltat propriile lanțuri de desfacere. Controlează tot ciclul de producție datorită fondurilor

Sătui să-și mai vândă marfa la intermediari, din ce in ce mai mulți fermieri și-au dezvoltat propriile lanțuri de desfacere.

Recomandări
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni

Israel este de 75 de ori mai mic decât Iranul ca suprafață și are o populație de 10 ori mai puțin numeroasă, dar la nivel militar cele două state dispun, oficial, de forțe aproape similare. Realitatea arată însă că Israel este superior Iranului.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Sorin Grindeanu a anunțat vineri, printr-o postare pe Facebook, că le-a cerut parlamentarilor să renunțe la decontarea chiriei dacă dețin deja o locuință în Capitală, subliniind că „politicienii trebuie să fie primii care să fie solidari”.