Peste o sută de artiști participă la Festivalul Medieval de la Sighișoara. „Îmi place totul, totul e frumos”

×
Codul embed a fost copiat

După un an de griji și de izolare, cetatea Sighișoarei şi-a recăpătat veselia şi culoarea.

Peste o sută de artiști din țară și din străinătate participă la Festivalul Medieval, care i-a adus faimă cetății de aproape 30 de ani. Festivalul se încheie duminică seară.

Străzile vestitei cetăţi medievale Sighişoara sunt pline de cavaleri şi zâne. Până şi vizitatorii s-au costumat în ton cu sărbătoarea.

Participant: „Noi abordăm mai multe epoci, printre care şi epoca Evului Mediu timpuriu, perioada secolelor 9-12”.

Participant: „Reprezentăm nişte cetăţeni al burgului transilvane, sunt nişte costume germane. Ne aflăm undeva în anul 1560”.

Citește și
femei suparate
Bătaie în Timiș între noră și soacră, filmată de soț. Imaginile au ajuns pe internet

Participant: „Sunt un ţăran român, pentru că mă gândeam că vedem aici cavaleri, domniţe şi atunci este nevoie şi de un ţăran care a pus mâna pe coasă, gata să se răscoale”.

Participant: „E o provocare să vii la Sighişoara să faci un festival medieval, dar Sighişoara are acest parfum medieval care e impregnat pe toate străzile”.

Doamnele au trecut pe la coafor, unde au cerut împletituri şi coroniţe specifice sărbătorii.

Reprezentant al unui coafor: „În perioada festivalului, cererea pentru coafurile medievale creşte, în special în a doua zi al festivalului. Avem oferte pentru toate domniţele”.

Participantă: „Am vrut să fiu şi eu în ton cu întreg peisajul şi cu cetatea, bineînţeles, şi mi-am ales o ţinută medievală şi, desigur, o coafură pe măsură, care să se potrivească”.

Fetiţă: „Îmi place totul, îmi place totul, îmi place acel cavaler, totul e frumos”.

Participantă: „Am venit cu strănepoțica, suntem mândri pentru că avem o cetate frumoasă şi un oraş medieval frumos”.

Anul acesta, organizatorii se aşteaptă la șapte mii de turişti.

Iulian Sârbu, primarul Sighişoarei: „Discutăm de peste 100 de artişti naţionali şi internaţionali, este un eveniment care va aduce multe bucurie”.

Pe lângă dansurile medievale şi piesele de treatru, pieţele cetăţii vor fi animate de demonstraţiile cavalerilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Festivalul Medieval de la Sighisoara 2021. Ce au pregătit organizatorii
Festivalul Medieval de la Sighisoara 2021. Ce au pregătit organizatorii

După un an de pauză, Sighişoara se pregăteşte de festivalul care i-a adus faima, de aproape 30 de ani. Cei care vor ajunge în bătrâna cetate vor avea parte de o călătorie în trecut, într-un decor medieval.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar PSD-ul livrează informații false „pe surse”
Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar PSD-ul livrează informații false „pe surse”

Funcția de premier e o provocare prea mare pentru partidele din coaliție, și după situația economică dezastruoasă a României, nimeni nu ar vrea să și-o asume, susțin surse apropiate negocierilor dintre partide.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.