Pățania unui bărbat după ce a mers la bancă să ia bani din caseta de valori. „Managerul era la fel de șocat ca și mine”

caseta de valori
Shutterstock

Un bărbat din SUA a rămas fără cei 4.000 de dolari depuși în caseta de valori la o bancă. Din fericire, acesta a primit în cele din urmă o rambursare completă.

Atunci când bărbatul a ajuns la bancă, a descoperit încuietoarea casetei de valori ruptă.

„Am stat în pat o săptămână deprimat. Managerul era la fel de șocat ca mine”, a mărturisit acesta, potrivit fox6now.com.

„Am caseta de valori de ani de zile și păstrez acolo doar bani de care nu vreau să mă ating decât dacă trebuie cu adevărat”, a mai spus bărbatul.

Timp de două luni, el și familia lui au cerut băncii să ofere o rambursare. Bărbatul spune că reprezentanții acesteia au cerut o declarație pe proprie răspundere semnată și un raport de la poliție pe care el nu îl putea obține cât timp ancheta era în curs de desfășurare.

Citește și
furt mesopotamia
Un srilankez concediat a furat 20.000 de lei de la angajatorul român. Ce s-a întâmplat când a ajuns pe Otopeni

„Banca nu este responsabilă pentru asta, pentru că nici măcar nu știe ce se află acolo”, a precizat Kent Belasco, directorul băncii.

Din fericire, bărbatul păgubit a primit în cele din urmă 4.500 de dolari de la bancă.

„Mi-au dat 500 de dolari în plus pentru necazul meu, ceea ce mi s-a părut foarte frumos”, a mărturisit acesta.

O casetă de valori este un spațiu de depozitare la o bancă, unde clienții pot păstra obiectele de valoare, contra cost.

Poliția din West Allis a deschis o anchetă în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Rusia a deschis un muzeu cu obiecte furate din Ucraina. Consilier din Mariupol: Le-au furat pentru a arăta că suntem oameni
Rusia a deschis un muzeu cu obiecte furate din Ucraina. Consilier din Mariupol: Le-au furat pentru a arăta că suntem oameni

Un muzeu de obiecte ucrainene furate, inclusiv extinctoare şi plăcuţe de înmatriculare, a fost deschis în Rusia.

 

Un srilankez concediat a furat 20.000 de lei de la angajatorul român. Ce s-a întâmplat când a ajuns pe Otopeni
Un srilankez concediat a furat 20.000 de lei de la angajatorul român. Ce s-a întâmplat când a ajuns pe Otopeni

După ce a fost concediat, un cetățean srilankez a furat un seif cu aproape 20.ooo de lei de la fostul său șef. Furtul, din restaurantul aflat într-un mall din Sectorul 6, a fost surprins de o cameră de supraveghere.

Un tânăr din Suceava a furat un microbuz lăsat cu cheile în  și apoi l-a vândut. Câți bani a primit pe el
Un tânăr din Suceava a furat un microbuz lăsat cu cheile în și apoi l-a vândut. Câți bani a primit pe el

Un tânăr de 23 de ani din judeţul Suceava a fost reţinut după ce a furat un microbuz lăsat cu cheile în . El şi l-a vândut pentru suma de 800 de lei. Suspectul a fost prins la peste trei luni de la comiterea faptei.

Sondaj: O treime dintre cumpărătorii din Gen Z recunosc că au furat din magazine. Unii o fac „pentru a pedepsi corporațiile”
Sondaj: O treime dintre cumpărătorii din Gen Z recunosc că au furat din magazine. Unii o fac „pentru a pedepsi corporațiile”

Mai mult de jumătate dintre cumpărătorii din Generația Z preferă cozile de la casele de marcat self-pay. De asemenea, o treime dintre tinerii cumpărători au recunoscut că au furat din magazine.

 

Un bărbat a murit după ce a furat un avion și s-a prăbușit cu el. Ce le-a spus controlorilor de trafic
Un bărbat a murit după ce a furat un avion și s-a prăbușit cu el. Ce le-a spus controlorilor de trafic

Un bărbat a murit după ce a furat un avion de pe un aeroport din Texas și s-a prăbușit cu el după ce a zburat cu el aproximativ 130 de km.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.