Pasionații de aeromodelism au făcut spectacol la Râpa Roșie. Și-au etalat avioanele și elicopterele în miniatură

×
Codul embed a fost copiat

A fost spectacol pe cer deasupra Sebeșului. Sute de pasionați de aeromodelism, veniți din toate colțurile țării, și-au etalat avioanele și elicopterele în miniatură, în cadrul unei competiții de profil, la Râpa Roșie.

Un astfel de aparat de zbor poate executa toată gama de acrobații pe care o face și aeronava reală. Așa că fiecare a încercat să-și arate măiestria în pilotarea acestor jucării.

Elena a venit din Botoșani să-și testeze aeromodelul preferat. Este pasionată de acest sport aviatic de peste 20 de ani.

Elena, aeromodelistă Botoșani: Nu este chiar ușor, dar am am rupt ceva modele până am învățat.

Reporter: Ce este cel mai greu?

Citește și
aeromodelism
Avioane de jucărie care costă cât o maşină. Cine sunt românii care şi le cumpără

Elena: Să îți menții concentrarea.

Pe deasupra Sebeșului a zburat și o replică a unui avion rusesc de acrobație YAK 54.

Stelian, aeromodelist Craiova: „Face foarte multe acrobații aeriene, tot ce îmi stă în putință, copiază un model real în proporție de 70-80%”.

Ca ei sunt sute de pasionați. Așa că cerul de la Râpa Roșie s-a umplut de aeromodele mânuie cu măiestrie.

Gabi, aeromodelist Cluj: „Te calmează după o zi agitată, pot să te relaxezi frumos. Un aeromodel ca și acesta 300 și ceva de euro, dar depinde de electronica de pe el”.

Nici costurile nu sunt de neglijat.

Ovidiu Bora, organizator Fun to Fly: „Se poate începe cu 150 de euro și mai departe depinde de nivelul de pasiune, hai să spunem nebunie, am văzut aeromodele care depășesc 10.000 de euro, sunt foarte rare”.

La o asemenea competiție, și publicul a fost numeros. Concursul de la Râpa Roșie a ajuns anul acesta la cea de-a XX a ediție.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Spectacol pe cerul României. Pasionații de aeromodelism și-au dat întâlnire la Sebeș
Spectacol pe cerul României. Pasionații de aeromodelism și-au dat întâlnire la Sebeș

Spectacol pe cer, la Sebeș, acolo unde s-au adunat pasionații de aeromodelism.

Avioane de jucărie care costă cât o maşină. Cine sunt românii care şi le cumpără
Avioane de jucărie care costă cât o maşină. Cine sunt românii care şi le cumpără

Sute de împătimiţi ai modelismului, veniţi din toate colţurile ţării, au făcut spectacol pe cer la Sebeş.Pasionaţii au turat la maximum motoarele avioanelor în miniatură şi le-au dirijat prin telecomandă.

Concursurile cu drone iau locul jocurilor pe calculator. Cum se distreaza pasionatii de aeromodelism
Concursurile cu drone iau locul jocurilor pe calculator. Cum se distreaza pasionatii de aeromodelism

Intrecerile cu drone castiga in popularitate, in detrimentul jocurilor pe calculator. In Marea Britanie si nu numai, pasionatii de aceste dispozitive zburatoare organizeaza curse si viseaza la ziua in care vor participa la competitii internationale.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați
Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați

Zece persoane au fost reținute pentru fapte de corupție, descoperite de anchetatori la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara.  

LIVE TEXT | Italia - România: tricolorii mici debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | Italia - România: tricolorii mici debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum contra selecționatei similare a Italiei, la Campionatul European din Slovacia. Meciul din Trnava este transmis în direct pe PRO TV și pe VOYO.