ONU: 2020, unul dintre cei mai călduroşi trei ani înregistraţi vreodată

vreme
Shutterstock

Anul trecut a fost unul dintre cei mai călduroşi trei ani înregistraţi vreodată, a confirmat joi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), relatează dpa.

Temperatura medie globală a atins 14,9 grade, adică cu 1,2 grade peste nivelurile observate înainte de revoluţia industrială în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a declarat agenţia ONU cu sediul la Geneva, transmite Agerpres.

Temperaturile medii pentru 2020, 2019 şi 2016 sunt aproape identice, potrivit datelor globale compilate de agenţiile de meteorologie europene, britanice, japoneze şi americane.

Căldura de anul trecut a fost înregistrată în pofida apariţiei fenomenului „La Nina", caracterizat prin temperaturi neobişnuit de scăzute în regiunile ecuatoriale ale Oceanului Pacific şi asociat cu inundaţii şi episoade de secetă.

„Acesta este un indiciu clar că semnalul global generat de schimbările climatice induse de om este acum la fel de puternic ca forţa naturii", a declarat secretarul general al OMM, Petteri Taalas, într-un comunicat.

Citește și
populatie
Noiembrie 2020, luna cu cei mai mulți morți în România din ultimii 60 de ani. Câte decese sunt asociate Covid-19

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a subliniat că toate regiunile au cunoscut fenomene meteorologice extreme fără precedent.

„Ne îndreptăm spre o creştere catastrofală a temperaturii de 3 până la 5 grade Celsius în acest secol", a avertizat Guterres, îndemnând lumea să facă din protejarea mediului principala prioritate pentru acest secol.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Schimbările din 2020 pe piața muncii continuă și în 2021. Care sunt joburile căutate
Schimbările din 2020 pe piața muncii continuă și în 2021. Care sunt joburile căutate

2020, un an plin de incertitudini și temeri, le-a adus multor români un nou loc de muncă, dar și stres în plus, din pricina crizei sanitare.

Noiembrie 2020, luna cu cei mai mulți morți în România din ultimii 60 de ani. Câte decese sunt asociate Covid-19
Noiembrie 2020, luna cu cei mai mulți morți în România din ultimii 60 de ani. Câte decese sunt asociate Covid-19

Peste 34.000 de persoane au murit în luna noiembrie a anului trecut în România. Este de departe luna cu cele mai multe decese de când avem date statistice la noi în țară.

Retrospectivă. Ce ne-a adus 2020 în tehnologie și în știință
Retrospectivă. Ce ne-a adus 2020 în tehnologie și în știință

Luni începe unul dintre cele mai mari târguri de tehnologie din lume - CES 2021. Dar evenimentul din Las Vegas va avea loc exclusiv online, din cauza pandemiei.

Culorile care vor fi la moda în 2021. Ce spun designerii
Culorile care vor fi la moda în 2021. Ce spun designerii

După un 2020 dramatic, anul cel nou este definit de optimism speranţă şi gândire pozitivă. Cel puţin asta a decis institutul american Pantone, care a ales două nuanţe la modă: galben vibrant şi gri liniştitor.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.