O mare companie din Germania va construi o fabrică în România. Investiţia este uriașă

angajat
Foto: Shutterstock

Un investitor german din domeniul auto va construi o fabrică în care vor lucra 600 de oameni în Siret, unitatea urmând a fi amplasată în Parcul Industrial din localitate.  

Adrian Popoiu, primarul din Siret, a spus că investiţia va fi realizată de firma Anton Haering, furnizor de piese auto, şi va ajunge la 60 milioane de euro.

„Primul rezident a fost acceptat în Parcul Industrial. Astăzi s-a semnat contractul de superficie pentru cinci hectare, între firma care istrează parcul şi un investitor german. Investitorul doreşte să construiască, in trei ani, o fabrică unde să lucreze 600 de angajaţi. Investiţia ajunge la aproximativ 60 de milioane de euro. Această societate a dorit să investească în România. Datorită investiţiilor noastre din parcul industrial, a utilităţilor aduse acolo, a implementării proiectelor în educaţie generatoare de forţă de munca calificată, a fost ales oraşul Siret”, a scris pe Facebook edilul Adrian Popoiu.

Primarul oraşului Siret a afirmat că discuţiile cu investitorul german au durat zece luni şi că a existat o concurenţă acerbă cu alte oraşe din România pentru realizarea acestei investiţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
O firmă din Bulgaria, care lucrează la autostrada Ploiești-Buzău, anchetată pentru că nu a plătit „redevențe pe pământ”
O firmă din Bulgaria, care lucrează la autostrada Ploiești-Buzău, anchetată pentru că nu a plătit „redevențe pe pământ”

O firmă din Bulgaria, care a făcut lucrări de excavație pe autostrada București și Buzău este anchetată de procurori pentru un prejudiciu de 750.000 de lei.  

O spioană de top primea haine de firmă și mese la restaurante de lux pentru a face ceva greu de înțeles. Ce a urmat
O spioană de top primea haine de firmă și mese la restaurante de lux pentru a face ceva greu de înțeles. Ce a urmat

O fostă membră a Consiliului de Securitate Națională al SUA este acuzată că a primit haine de firmă, mese la restaurante cu stele Michelin și zeci de mii de dolari pentru a lucra pentru Coreea de Sud, un aliat vital al Statelor Unite.

 

România investește 1 miliard de dolari în apărare. Armele teribile care vor ajunge în dotarea MApN
România investește 1 miliard de dolari în apărare. Armele teribile care vor ajunge în dotarea MApN

Arma română cumpără sisteme noi de artilerie, de un miliard de doari, de la o firmă sud-coreeană.

FOTO și VIDEO. Cum arată ”Redback”, Maşina de Luptă a Infanteriei, propusă de Coreea de Sud pentru Armata României
FOTO și VIDEO. Cum arată ”Redback”, Maşina de Luptă a Infanteriei, propusă de Coreea de Sud pentru Armata României

România cumpără sisteme de artilerie de la firma sud-coreeană Hanwha Aerospace în valoare de un miliard de dolari.  

Horoscop 8 iulie 2024, cu Neti Sandu. Încep să se vadă roadele eforturilor depuse și o să încasați bani
Horoscop 8 iulie 2024, cu Neti Sandu. Încep să se vadă roadele eforturilor depuse și o să încasați bani

Horoscop 8 iulie 2024, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. Suntem în firmă, dăm zor să lichidăm restanțele ca să plecăm liniștiți în concediu, să ne bucurăm de libertate.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ
Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie (FNSA) trage un semnal de alarmă în privinţa subfinanţării şi subdimensionării sistemului istrativ, menţionând că România se află „pe marginea colapsului istrativ”.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.