O catelușă abandonată care avea șase picioare a fost operată. Cine a salvat-o și cum a decurs procedura

O catelușă abandonată care avea șase picioare a fost operată. Cine a salvat-o și cum a decurs procedura
Facebook: Small Animal Referral Hospital Langford Vets University of Bristol

O cățelușă cu șase picioare, care a fost găsită abandonată într-o parcare din Marea Britanie, a fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru a i se îndepărta membrele suplimentare.

Cățelușa Cocker Spaniel pe nume Ariel, care, așa cum s-a relatat anterior, a fost descoperită în parcarea unui magazin cu produse pentru casă și grădină în septembrie 2023. I-au fost îndepărtate picioarele care erau plus, în urma unei intervenții chirurgicale reușite, a transmis vineri pe Facebook Spitalul pentru animale din Langford Vets, scrie People.

Ariel, care s-a născut cu „multiple defecte congenitale”, inclusiv membrele suplimentare și două vulve, a fost în cele din urmă trimisă la specialiștii de la Langford Vets din Bristol pentru investigații, iar ulterior pentru intervenția chirurgicală, potrivit spitalului.

„Procedura a decurs foarte bine, iar Ariel a făcut față cu calm”, a transmis spitalul. Vorbind cu BBC, unul dintre chirurgi a declarat că Ariel se simte foarte bine după operația sa, pentru care oamenii din întreaga lume au strâns aproximativ aproximativ 19.000 de dolari.

Citește și
caine
O cățelușă a fost lovită de o mașină și a rămas captivă în bara autoturismului, 25 de km. Finalul a fost surprinzător

„Și-a revenit și este o cățelușă fericită și sperăm că va continua să ducă o viață fabuloasă. Are propriul ei caracter și, chiar dacă a avut un început greu în viață, chiar a făcut bine că a trecut prin asta așa cum a făcut-o... dacă putem face tot ce putem pentru a ajuta, atunci este minunat”, a mai spus medicul.

Medicul veterinar a declarat pentru Newsweek că Ariel și-a câștigat numele după personajul din „Mica Sirenă” deoarece „picioarele sale suplimentare aratau ca o coadă.”

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
O cățelușă și-a salvat stăpânul căzut într-un lac înghețat. Cum a ajutat animalul pompierii
O cățelușă și-a salvat stăpânul căzut într-un lac înghețat. Cum a ajutat animalul pompierii

Un bărbat din statul american Michigan a fost la un pas de moarte, după ce a făcut imprudența de a se plimba alături de cățelușa lui pe suprafața înghețată a unui lac.  

O cățelușă a fost lovită de o mașină și a rămas captivă în bara autoturismului, 25 de km. Finalul a fost surprinzător
O cățelușă a fost lovită de o mașină și a rămas captivă în bara autoturismului, 25 de km. Finalul a fost surprinzător

O cățelușă dintr-un oraș din vestul Belgiei a scăpat ca prin minune cu viață după ce a fost lovită de o mașină. În urma impactului, animalul a rămas prins în bara autoturismului, care a circulat astfel mai bine de 25 de kilometri.

Povestea impresionantă a lui Chloe, cățelușa găsită cu lăbuțele tăiate. De Crăciun va primi ghete speciale
Povestea impresionantă a lui Chloe, cățelușa găsită cu lăbuțele tăiate. De Crăciun va primi ghete speciale

Unele cazuri sunt atât de îngrozitoare încât Catherine Lumsden, o salvatoare de câini, nu are cuvinte pentru a exprima cât de furioasă se simte.

 

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.