Motivul șocant pentru care un tânăr din Botoșani a oprit curentul la locuința unei vecine. Are dosar penal

Motivul șocant pentru care un tânăr din Botoșani a oprit curentul la locuința unei vecine. Are dosar penal
Pro TV

Un tânăr din Botoșani a fost reţinut de poliţişti pentru tentativă de viol, lovire şi violare de domiciliu, după ce ar fi decuplat casa unei femei de la reţeaua de electricitate şi ar fi pătruns în interior cu scopul de a o agresa sexual pe proprietară.

Potrivit polițiștilor, în noaptea de 28 spre 29 august, tânărul de 22 de ani a întrerupt alimentarea cu energie electrică de la locuința unei femei, din localitatea Todireni, după care a pătruns în casa acesteia. 

"În momentul în care persoana vătămată, o femeie de 37 de ani, a părăsit locuinţa, tânărul ar fi pătruns în interiorul imobilului. În momentul în care femeia s-a întors în locuinţă, bărbatul ar fi încercat, prin întrebuinţarea de violenţe, să întreţină relaţii sexuale cu aceasta, însă a renunţat la acţiune din cauza ţipetelor victimei", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu, informează Agerpres.

Tânărul de 22 de ani a părăsit locul faptei, fiind depistat în aceeaşi noapte de către poliţişti, pe raza localităţii de domiciliu.

Bărbatul urmează să fie prezentat, luni, în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Citește și
vanatorul de șerpi snakebusters
Efectul neobișnuit al coronavirusului: s-au înmulțit îngrijorător șerpii în Australia. Explicațiile unui expert
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Un rus a colecționat în curtea casei peste 300 de mașini produse în URSS
Un rus a colecționat în curtea casei peste 300 de mașini produse în URSS

Într-un colţ liniştit din Rusia, un pasionat de autoturisme se laudă cu o colecție neobișnuită. Omul a reuşit să adune în curtea casei sute de maşini produse în Uniunea Sovietică.

Efectul neobișnuit al coronavirusului: s-au înmulțit îngrijorător șerpii în Australia. Explicațiile unui expert
Efectul neobișnuit al coronavirusului: s-au înmulțit îngrijorător șerpii în Australia. Explicațiile unui expert

Înmulțirea șerpilor este un efect neobișnuit al pandemiei coronavirusului în Australia. Arșița i-a scos din vizuini iar oamenii aflați acasă i-au văzut prin cele mai neobișnuite locuri.

Guvernul permite reluarea activității restaurantelor și a sălilor de spectacol de la 1 septembrie
Guvernul permite reluarea activității restaurantelor și a sălilor de spectacol de la 1 septembrie

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat, luni, modificarea hotărârii de Guvern privind starea de alertă, astfel încât să fie permisă reluarea activității privind spectacolele de teatru, cinematografe, precum și a restaurantelor în spații închise.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.