Momentul în care un cal de curse aleargă pe peronul unei gări din Australia, sub privirile călătorilor. „Avea chef de joacă”

cal gara australia
Profimedia

Imagini bizare au fost surprinse pe peronul unei gări din Sydney, Australia. Un cal de curse, acoperit de o pelerină bej, a galopat în timp ce câțiva pasageri speriați s-au ferit din calea lui.

Calul fugise dintr-un ţarc și a ajuns în stația Warwick Farm cu 7 minute înainte de miezul nopții, vineri, 5 aprilie, potrivit Mirror.

Animalul s-a plimbat printre oamenii de pe peron și a așteptat trenul la linia galbenă, la fel ca toți călătorii. Nu au fost persoane rănite și nici animalul nu a avut de suferit, au anunțat autoritățile.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au fost distribuite chiar de rețeaua de transport a metropolei australiene. Reacțiile internauților nu au întârziat să apară: „Atenție, un cal de curse așteaptă”.

Citește și
iapa
Reacția unui cal atunci când aude muzică rock. Imagini virale cu o iapă pe nume Pretty

La un moment dat, un bărbat a oprit calul, care a fost încărcat, ulterior, într-un camion de transport.

„S-a raportat că purta doar o pelerină și avea chef de joacă. Părea să urmărească un informator de-a lungul peronului înainte de a încerca fără succes să se îmbarce într-un tren. S-a mutat apoi în zona de parcare unde a fost preluat de proprietarul său și a fost returnat la domiciliu în stare bună”, au anunțat autoritățile.

Calul scăpase din grajdurile Annabel Neasham Racing, care se află lângă stație, după ce o persoană necunoscută a eliberat trei cai de curse și un ponei dintr-unul dintre padocuri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, apariție de aur. Ce face la 13 luni de la retragerea din sport
FOTO Camila Giorgi, apariție de aur. Ce face la 13 luni de la retragerea din sport
Citește și...
„Îl ajută să fie foarte echilibrat”. Un adolescent a primit de la părinți un cal cadou de 50.000 de euro
„Îl ajută să fie foarte echilibrat”. Un adolescent a primit de la părinți un cal cadou de 50.000 de euro

Echitația câștigă tot mai mulți adepți în România. Numărul cluburilor de călărie și al cailor de rasă a crescut cu peste 30% în ultimii șase ani.  

Reacția unui cal atunci când aude muzică rock. Imagini virale cu o iapă pe nume Pretty
Reacția unui cal atunci când aude muzică rock. Imagini virale cu o iapă pe nume Pretty

Cum să nu iubești muzica rock. E o întrebare îndreptățită după apariția unor imagini pe internet.  

Viktor Orban i-a dăruit lui Recep Erdogan un cal: ”Un cadou de la o națiune ecvestră pentru o națiune ecvestră” FOTO
Viktor Orban i-a dăruit lui Recep Erdogan un cal: ”Un cadou de la o națiune ecvestră pentru o națiune ecvestră” FOTO

Premierul maghiar Viktor Orban i-a dăruit președintelui turc Recep Erdogan un cal, ”un cadou de la o națiune ecvestră pentru o națiune ecvestră”. Liderul turc se află într-o vizită oficială la Budapesta.

 

Bărbat din Suceava, filmat în timp ce agresa cu bestialitate un cal într-o piață
Bărbat din Suceava, filmat în timp ce agresa cu bestialitate un cal într-o piață

Poliţiştii din Suceava îl caută pe un individ care a fost filmat în timp ce lovea cu sălbăticie un cal într-o piață.

Boeing 747, „deturnat” de un cal. Ce a făcut animalul la bordului avionului
Boeing 747, „deturnat” de un cal. Ce a făcut animalul la bordului avionului

Un zbor a fost nevoit să se întoarcă pe aeroportul de pe care a decolat, după ce un cal a scăpat în cală.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați
Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați

Zece persoane au fost reținute pentru fapte de corupție, descoperite de anchetatori la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara.  

LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României deubutează, astăzi, la Campionatul European de tineret  din Slovacia, competiție transmisă în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.