Momentul în care podul din Brașov se prăbușește. VIDEO

Podul de cale ferată din localitatea brașoveană Budila s-a prăbuşit, sâmbătă, din cauza unei viituri puternice. În urma incidentului a fost afectată linia Braşov - Întorsura Braşovului și nu au fost în victime.
Momentul prăbușirii a fost surprins într-o filmare spectaculaosă, devenită virală pe rețelele de socializare.
Purtătorul de cuvânt al CFR Infrastructură, Oana Brânzan, a precizat că podul respectiv se afla pe secţie CF neinteroperabilă Hărman-Întorsura Buzăului, care este istrată de un gestionar privat.
Circulaţia pe această secţie a fost închisă de la 16.10.
Conform INHGA, sâmbătă, până la ora 24:00, este instituit Cod roşu pe râurile din bazinele hidrografice Târlung - bazin mijlociu şi inferior (judeţele Covasna şi Braşov).