La ce să fii atent atunci când cumperi carne de miel. Semne că e alterată și secrete pentru a o alege pe cea mai bună

Carne de miel
Shutterstock

Multe persoane respectă tradiția conform căreia de Paște se mănâncă preparate din miel. Iată de unde a apărut acest obicei dar și la ce trebuie să fiți atenți atunci când cumpărați carne.  

Carnea de miel de Paște este nelipsită de pe masa de sărbătoare, fiind considerată un aliment vedetă al acestei perioade.

friptura de miel pentru masa de Paște, totul începe de la o selecție atentă, în funcție de câteva semne esențiale care pot indica dacă e proaspătă sau, din contră, alterată.

Carnea de miel, tradiție de Paște

Tăierea mielului de Paște a devenit un obicei respectat de mulți ani în unele zone ale țării, în timp ce în alte zone există persoane care nu consumă acest tip de carne. De ce se mănâncă carne de miel de Paște? Pentru unii, mielul este privit ca un animal blând, iar unii aleg să respecte tradiția în mod riguros, preparând carnea de miel în diverse moduri delicioase. Textura, aroma și gustul său sunt cu totul diferite față de alte tipuri de carne precum cea de pui, porc sau vită.

Citește și
somelier
Meseria de degustător se diversifică în România. A apărut degustătorul de apă

Mielul este un simbol al Paștelui, reprezentând sacrificiul lui Iisus Hristos pe cruce în tradiția creștină. Acest simbol este respectat nu doar în România, ci și în alte părți ale lumii, având rădăcini încă din Vechiul Testament. Există însă persoane care aleg să nu consume carne de miel de Paște, motivând că acest gest ar echivala cu un sacrificiu pentru Dumnezeu.

Pe lângă consumul de carne de miel, o altă tradiție importantă de Paște este vopsitul ouălor roșii, o practică care amintește de momentul răstignirii lui Iisus Hristos. Astfel, Paștele reprezintă trecerea de la moartea sufletului prin păcat la viața veșnică, fiind cea mai mare sărbătoare creștină.

Carne de miel

Semne că este alterată carnea de miel 

Atunci când alegeți carne de miel, este esențial să fiți atenți la anumite semne care pot indica alterarea acesteia:

Culoare: Carnea proaspătă de miel are o culoare roz deschisă, uniformă. Evitați carnea care prezintă zone de culoare gri, verde sau brună, indicând oxidare sau alterare, conform ANSVSA.ro.

Grăsime: Grăsimea din carnea proaspătă de miel este albă sau ușor cremoasă. Evitați carnea cu grăsime galbenă sau brună, care sugerează o vechime mai mare.

Umiditate: Carnea proaspătă de miel are o suprafață ușor umedă, dar nu lipicioasă. Nu cumpărați carnea uscată, lipicioasă sau cu un miros neplăcut.

Textură: Carnea proaspătă de miel este fermă și elastică. Apăsați ușor pe carne cu degetul. Urma ar trebui să dispară rapid. Evitați carnea moale, flască sau cu o textură spongioasă.

Carnea proaspătă de miel are un miros ușor de oaie, dar plăcut. Evitați cumpărarea cărnii care are un miros puternic, acru sau putrezit, indicând alterarea.

Asigurați-vă că achiziționați carnea de miel din surse sigure, magazine alimentare autorizate sau ferme certificate. Nu cumpărați carne de miel de la vânzători ambulanți unde se vede clar că nu este păstrată în condiții bune.

După ce ați cumpărat-o, cumpărați carnea de miel la frigider la o temperatură de 0-4°C. Consumați-o în termen de 2-3 zile de la achiziționare.

Beneficiile consumului de carne de miel

Carnea de miel poate fi o parte sănătoasă a dietei dumneavoastră, asta dacă o consumați moderat și o gătiți cum trebuie.

Carnea de miel este o vitamina B12, esențială pentru funcția neurologică, formarea globulelor roșii și metabolismul energetic.

Carnea de miel este o sursă bună de zinc, un mineral important pentru funcția imunitară, vindecarea rănilor și creșterea. De asemenea, conține seleniu, un antioxidant care protejează celulele de daunele oxidative.

În același timp, mielul conține acizi grași Omega-3, benefici pentru sănătatea inimii, a creierului și a ochilor. Carnea de miel mai conține grăsimi saturate, care pot crește colesterolul LDL ("rău") dacă sunt consumate în exces. Este recomandat să consumați carne de miel cu moderație și să o includeți în contextul unei diete generale sănătoase, bogată în fructe, legume și cereale integrale, conform Dentirad.ro.

Modul de preparare a mielului poate influența semnificativ conținutul de grăsimi și caloriile. Gătirea la cuptor, la grătar sau fierberea sunt metode mai sănătoase decât prăjirea, care adaugă grăsimi suplimentare.

Este important să consumați carne de miel cu moderație. Recomandările generale sugerează consumul de carne roșie (inclusiv miel) la maximum 500 de grame pe săptămână.

friptura de miel de Paste

Cum recunoști carnea de miel de calitate

Pe lângă semnele vizibile de prospețime, un alt aspect important în alegerea cărnii de miel este vârsta animalului. Carnea de miel tânăr este, de regulă, mai fragedă, mai suculentă și are o aromă mai delicată. Aceasta poate fi recunoscută după dimensiunile reduse ale oaselor, în special ale celor de la picioare, și după textura fină a cărnii. Un miel mai matur are carnea mai închisă la culoare, mai fermă și cu un gust mai intens, potrivită în special pentru preparate lente, cum este stufatul de miel.

Un alt indiciu care poate ajuta la identificarea calității este originea produsului. Eticheta ar trebui să menționeze clar proveniența cărnii, data sacrificării și eventual dacă animalul a fost crescut natural, în regim tradițional. Produsele provenite din surse locale certificate sau ferme bio sunt, de cele mai multe ori, o alegere mai sigură, atât din punct de vedere calitativ, cât și etic.

Friptura de miel

În ceea ce privește prepararea, fiecare tip de carne se potrivește mai bine unui anumit tip de rețetă. De exemplu, pentru friptura de miel la cuptor este recomandată carnea de pe picior sau spată, în timp ce pentru drob, măruntaiele sunt esențiale. Ciorba de miel are nevoie de carne cu os pentru un gust bogat, iar pentru stufat sunt potrivite bucățile cu grăsime, care dau savoare preparatului.

Prin urmare, dacă îți dorești o masă de Paște reușită și gustoasă, alegerea corectă a cărnii de miel este un prim pas esențial. Gustul autentic începe de la o selecție bine informată și continuă cu metode de gătit potrivite fiecărui preparat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Meseria de degustător se diversifică în România. A apărut degustătorul de apă
Meseria de degustător se diversifică în România. A apărut degustătorul de apă

Meseria de degustător capătă forme diverse și în România. Dacă până nu demult o asociam doar cu vinurile rafinate, acum au apărut și la noi specialiști care evaluează mierea, apa sau berea.

România propune „majoratul digital”. Accesul la rețele sociale, interzis minorilor sub 16 ani fără acordul părinților
România propune „majoratul digital”. Accesul la rețele sociale, interzis minorilor sub 16 ani fără acordul părinților

Tot mai multe țări vor să reglementeze accesul copiilor la internet și rețele sociale. În România, un proiect de lege vrea să introducă vârsta minimă de 16 ani pentru rețele de socializare și alte aplicații nepotrivite vârstei fără acordul părinților.

Politico: Trump trimite 100 de români la închisoarea pentru teroriști din Guantanamo. Casa Albă a dezmințit informația
Politico: Trump trimite 100 de români la închisoarea pentru teroriști din Guantanamo. Casa Albă a dezmințit informația

istrația Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români, scrie Politico. ”Mesajul este de a-i șoca și oripila pe oameni”, susține un oficial american.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.