În Moldova s-a declarat stare de alertă din cauza gazelor. România sare în ajutor, ”din puținul pe care îl are”

În Moldova s-a declarat stare de alertă din cauza gazelor. România sare în ajutor, ”din puținul pe care îl are”
Getty

România va trimite gaze și păcură în Moldova, după ce peste Prut a fost declarată stare de alertă energetică din cauza crizei gazelor, iar Bucureștiul nu va abandona Chișinăul și vrea ”să trecem împreună peste această iarnă”, din ”puținul pe are îl are”.

 

România nu va abandona Moldova în situația critică în care se află țara de peste Prut, care a declarat stare de alertă energetică în pragul iernii, după ce o primă rundă de negocieri cu Gaprom pentru furnizarea de gaze naturale a eșuat, scrie Agora.

„Toată Europa traversează această criză energetică. Este o criză cu foarte multe substraturi, cu interese economice și politice. Trebuie s-o spunem direct, Rusia a manipulat puternic prețul gazelor punând presiune incredibilă pe toate statele care achiziționează gaze din această țară. Cetățenii trebuie să știe că, în situații limită, Republica Moldova nu va rămâne singură. România este dispusă, din puținul pe care-l are, să se împartă cu Republica Moldova ca să trecem împreună peste această iarnă”, a spus europarlamentarul român Eugen Tomac la TVR Moldova.

Autoritățile de la București caută în acest moment soluții pentru a livra direct gaze în Moldova prin conducta Iași- Ungheni- Chișinău și va trimite cantități importante de păcură peste Prut.

Citește și
Gazprom
43 de europarlamentari, printre care și români, îi cer Comisiei Europene să investigheze Gazprom

 

Expert: Gazprom vrea ”să-i îngenuncheze pe moldoveni” pentru că au votat un partid proeuropean

 

„Am avut discuții cu ministrul energiei de la București, Virgil Popescu, pentru ca România să sprijine în mod direct Republica Moldova, în contextul negocierilor dure care se duc acum cu zona estică. În cazul în care discuțiile vor trena, România să poată ajuta cu alimentare cu gaze Republica Moldova prin Gazoductul Iași-Chișinău. Și de asemenea, ajutor cu alimentare cu păcură. Am vorbit și cu investitori din România care, datorită noii guvernări de la Chișinău, vor să treacă Prutul”, a spus și europarlamentarul Rareș Bogdan.

Republica Moldova a fost nevoită să instituie stare de alertă în sectorul energetic din cauza presiunilor exercitate de gigantul rusesc de gaze Gazprom la adresa guvernării proeuropene de la Chişinău, a declarat fostul consilier prezidenţial în domeniul energetic, Sergiu Tofilat.

Rusia, prin intermediul gigantului de gaze Gazprom, şi-ar dori "să-i îngenuncheze pe moldoveni" pentru că la alegerile parlamentare de anul trecut au votat în majoritate pentru un partid proeuropean - Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) - şi nu pentru unul prorus, de aceea îi impune preţuri speculative la gaze, consideră Sergiu Tofilat.

"Este un scenariu coordonat între Gazprom şi Inter RAO, cei care controlează Centrala termoelectrică Moldovenească (de la Cuciurgan/Transnistria)", a declarat Tofilat, expert în domeniul energetic.

 

Compania rusă vrea să obțină în plus 600-700 de milioane de dolari

 

"De la 1 octombrie, Gazprom ne-a trecut la preţuri speculative, preţuri spot, în timp ce noi, timp de 14 ani, am avut un contract cu preţuri de termen lung, legate de preţul la petrol, deci era o formulă de calcul. Gazprom acum s-a folosit de situaţie", consideră el.

În opinia sa, "Gazprom vrea acum să ne îngenuncheze şi să scoată din buzunarul nostru aproximativ 600-700 de milioane de dolari în plus, doar din motivul că la guvernare nu a ajuns un partid prorus, iar noi în continuare depindem de ei".

La rândul său, deputatul PAS, Radu Marian, a declarat că aprovizionarea Republicii Moldova cu energie electrică este o problemă mai veche, iar în condiţiile actuale, guvernul a fost nevoit să instituie stare de alertă în sectorul energetic.

"Este este o problemă moştenită de mult timp. Ea nu a fost rezolvată de zeci de ani. Această stare de alertă a fost anunţată pentru a mobiliza întreprinderile din domeniu, pentru a ne asigura că nu rămânem fără energie electrică sau gaze. Problema nu este neapărat că am putea rămâne fără gaze ori fără energie, problema este în preţ", a afirmat deputatul, citat de agenţia de presă locală NordNews.

 

Chișinăul ia în calcul și absența unui nou contract cu Gazprom

 

"Toată lumea trebuie să înţeleagă asta. Suntem gata pentru toate scenariile", a afirmat Radu Marian, adăugând că guvernul este gata să compenseze anumite diferenţe, creşteri de preţuri pentru cetăţeni.

Comisia Naţională pentru Situaţii de Urgenţă a Republicii Moldova a decis miercuri instituirea stării de alertă în sectorul energetic, întrucât autorităţile moldovene nu au ajuns la un acord cu Gazprom în vederea livrărilor de gaze după 30 octombrie.

Responsabilii de la Chişinău au declarat că nu vor ite semnarea unui nou contract cu Gazprom care ar conţine un preţ exorbitant pentru gazele naturale.

De asemenea, Chişinăul ia în calcul şi scenariul absenţei unui contract cu Gazprom.

Cu scopul de a evita o criză a gazelor, compania de stat Energocom a fost împuternicită să caute soluţii alternative de procurare a gazelor naturale şi deja are unele oferte, potrivit publicaţiei menţionate.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Putin anunță că Rusia este gata să crească livrările de gaze către Europa dacă aceasta o va cere, dar cu o condiție
Putin anunță că Rusia este gata să crească livrările de gaze către Europa dacă aceasta o va cere, dar cu o condiție

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia este pregătită să crească livrările de gaze către Europa dacă aceasta o va cere, respingând sugestiile că Moscova ar limita aceste livrări din motive politice, dar pe de altă parte el a solicitat ţărilor europene să încheie cu Gazprom contracte pe termen lung, relatează Reuters şi AFP.

43 de europarlamentari, printre care și români, îi cer Comisiei Europene să investigheze Gazprom
43 de europarlamentari, printre care și români, îi cer Comisiei Europene să investigheze Gazprom

Un grup de 43 de europarlamentari, printre care se află și șase eurodeputați români, îi cere Comisiei Europene să investigheze rolul companiei Gazprom în creșterea prețurilor la gaz în Europa.

Gazele ruseşti vor putea ajunge în România în această iarnă. Anunţul făcut de ţara vecină
Gazele ruseşti vor putea ajunge în România în această iarnă. Anunţul făcut de ţara vecină

Ucraina a semnat acorduri cu toţi operatorii din ţările vecine, inclusiv România, pentru a asigura tranzitul de gaze naturale

Recomandări
Iranul, un nou atac masiv asupra Israelului. Forțele Teheranului au lansat 50 de rachete balistice. IDF a zguduit Teheranul
Iranul, un nou atac masiv asupra Israelului. Forțele Teheranului au lansat 50 de rachete balistice. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc, cu mâna altuia.