Horoscop. Cum influențează Luna Plină în Leu zodiile. Decizii radicale și răsturnări de situație din 12 februarie

Pe 12 februarie are loc Luna Plină în zodia Leu. Zodiile Taur, Leu, Scorpion și Vărsător și nativii care au ascendentul în aceste semne vor resimți mai intens fenomenul astral.
Arhetipul Leului este despre iubire, creativitate, copii, generozitate, exprimarea calităților.
Luna Plină în Leu, din 12 februarie, marchează încheierea unor etape, aduce concluzii, decizii radicale sau culegerea roadelor unor demersuri inițiate astă vară, când a avut loc Luna Nouă în zodia Leu.
La Luna Plină în Leu, din 12 februarie, este activată axa Leu-Vărsător și este nevoie de găsirea unui echilibru între nevoile noastre și ale celor cu care interacționam, în special în relația cu partenerul de cuplu.
Recomandarea astrelor este să reflectăm la direcția spre care vrem să ne îndreptăm, pentru că Leul ne învață cum să ne punem în valoare potențialul, astfel încât să ne atingem obiectivele.
Luna Plină în Leu, din 12 februarie, se află într-un aspect tensionat cu Uranus, planeta imprevizibilului, în tranzit prin zodia Taur. De asemenea, Luna Plină în Leu se află față în față cu Mercur din Vărsător, care, la rândul lui, formează un aspect tensionat cu Uranus.
Așadar, nu sunt excluse evenimente neprevăzute sau răsturnări de situație, provocări și situații imprevizibile. Uranus ar putea să ne scoată din zona de confort, să ne elibereze din niște situații, care nu ne mai ajută în progres, iar încheierea unor etape este necesară pentru dezvoltarea personală.
Cum influențează Luna Plină în Leu fiecare zodie
Recomandare! Citiți horoscopul pentru zodia natală, cât și pentru semnul din ascendent!
Berbec / Ascendent în Berbec
Pentru nativii Berbec, Luna Plină în zodia Leu activează sectorul iubirii și aventurilor romantice, axa sentimentală. Berbecii ajung la concluzii în urma unor trăiri intense, încheie etape și caută să se elibereze de o situație, care nu îi mai ajută să se dezvolte. În urma unor informații pe care le primesc, poate avea loc o răsturnare de situație sau evenimente, care să le schimbe direcția în planul iubirii, într-un proiect de creație sau privind valorificarea unor abilități.
Taur / Ascendent în Taur
Pentru nativii Taur, Luna Plină în zodia Leu activează sectorul familiei, căminului, patrimoniului și relațiilor cu părinții. Fenomenul astral anunță concluzii sau încheierea unei etape cu privire la vânzarea/cumpărarea unei case, o mutare, o situație care vizează părinții. De asemenea, este posibil să aibă loc o schimbare de planuri sau răsturnări de situație în urma unor informații sau reeditarea unor situații din trecut, care revin și îi obligă pe nativi să încheie o etapă, să se elibereze de ceva ce îi ține în loc.
Gemeni / Ascendent în Gemeni
Pentru nativii Gemeni, Luna Plină în Leu impactează sectorul comunicării, gândirii, învățării, relațiilor cu frații. Apar informații care pot schimba cursul unor decizii, au loc încheieri de etape, situații care nu îi mai reprezintă, iar reactivarea unor situații din trecut, care le-au dat peste cap principiile, le aduce o conștientizare că este nevoie să lase ceva în urmă, să se elibereze de un bagaj emoțional pentru a progresa.
Rac / Ascendent în Rac
Pentru nativii Rac, Luna Plină în zodia Leu se formează în casa banilor și aduce beneficii financiare și valorificarea potențialului. Fenomenul astrologic are în componență niște aspecte tensionate din care face parte Uranus, planeta imprevizibilului, în tranzit prin casa planurilor de viitor. Prin urmare, nativii Rac sunt sfătuiți să fie atenți la ce decizii iau pe termen lung, să evite să se grăbească, să analizeze situația financiară.
Leu / Ascendent în Leu
Pentru nativii Leu, Luna Plină în Leu le activează casa personalității și vor dori să strălucească, să fie în centrul atenției, li se oferă ocazia afirmării, să se pună în valoare. De asemenea, Leii pot culege roadele unor demersuri inițiate în urmă cu jumătate de an, când a avut loc Luna Nouă în zodia lor. Atenție, însă, că pot veni tot felul de informații, să poarte discuții tensionate cu partenerul sau cu partenerii de afaceri, să considere că le este lezată imaginea! Nu este exclus să apară răsturnări de situație sau evenimente, care să ducă la încheieri de etape sau rupturi de contracte.
Fecioară / Ascendent în Fecioară
Pentru nativii Fecioară, Luna Plină în Leu activează sectorul subconștientului, spiritualității, frământărilor interioare și trecutului și le poate aduce conștientizări ale unor evenimente din trecut, mai ales dacă unele situații nu au fost în acord cu principiile și credințele lor. Pe de altă parte, le vin informații din sfera muncii sau sănătății, care pot duce la o schimbare de direcție.
Balanță / Ascendent în Balanță
Pentru nativii Balanță, Luna Plină în Leu impactează casa prietenilor, vieții sociale și proiectelor de viitor. Nativii pot ajunge la concluzii în urma unor informații legate de sfera sentimentală, valorificarea potențialului. Posibil să realizeze că este nevoie de o schimbare, de lăsarea în urmă a unor situații din trecut pentru a-ți putea stabili planuri pe termen lung. De asemenea, nu sunt excluse evenimente neprevăzute în planul financiar și este nevoie de evitarea unor artificii financiare.
Scorpion / Ascendent în Scorpion
Pentru nativii Scorpion, Luna Plină în Leu impactează sectorul asociat carierei, imaginii și reputației profesionale. Scorpionii pot culege roadele unor demersuri inițiate în urmă cu jumătate de an la Luna Nouă în Leu, să primească o promovare sau superiorii le aprecieze implicarea. Pe de altă parte, nu sunt excluse răsturnări de situație în planul relațiilor personale sau profesionale, discuții și informații legate de casă, patrimoniu sau relațiile cu părinții, care pot duce la evenimente neprevăzute.
Săgetător / Ascendent în Săgetător
Pentru nativii Săgetător, Luna Plină în zodia Leu activează sfera relațiilor cu diverse instituții publice, călătoriile, cunoașterea, studiile, perfecționarea profesională și filosofia de viață. Evenimente neprevăzute pot avea loc în planul profesional sau al sănătății, în urma unor informații sau vești surpriză, care să le dea nativilor planurile peste cap și să-i determine să rezolve un context mai vechi, să lase în urmă o situație peste care trebuiau să treacă mai demult, dar nu au vrut să iasă din zona de confort.
Capricorn / Ascendent în Capricorn
Pentru nativii Capricorn, Luna Plină în zodia Leu dinamizează sectorul avantajelor financiare, a banilor deținuți la comun cu partenerul sau alte persoane, banii proveniți din alte surse decât salariul, moștenirile, taxele, creditele, dar și intimitatea și încrederea reciprocă. Nu este exclusă o surpriză sau situații neașteptate în planul financiar, pentru că este activată axa posesiunilor, dar și-n planul sentimental sau al valorificării abilităților. Nativii Capricorn sunt îndemnați să iasă din zona de confort și să se valorifice, să-și demonstreze potențialul.
Vărsător / Ascendent în Vărsător
Pentru nativii Vărsător, Luna Plină în Leu activează sectorul relațiilor, căsătoriei și parteneriatelor profesionle. Mercur din Vărsător (casa personalității) aduce dialoguri, informații sau vești, care pot duce la concluzii, încheieri de etape sau se culeg roadele unor demersuri în planul relațional/al parteneriatelor profesionale. Pe de altă parte, pentru că Uranus, guvernatorul nativilor, se află pe sectorul vieții de familie și bazelor emoționale, este nevoie să se lase în urmă anumite tipare, să se elibereze, să iasă din zona de confort pentru a putea evolua.
Pești / Ascendent în Pești
Pentru nativii Pești, Luna plină în zodia Leu impactează sectorul muncii, rutinei zilnice, activitățile profesionale, relațiile cu colegii și sănătatea. Au loc încheieri de etape sau se culeg roadele unor demersuri privind obținerea unui job nou. Posibil să apară o criză, care să ducă la încheierea unui contract. Informațiile sau veștile, care vin, ar putea să îi determine pe nativi să ia o decizie radicală. Nu sunt excluse surprize sau răsturnări de situație.