FOTO. Ce a pățit un tânăr după ce un țânțar l-a înțepat în picior. Rezultatul analizelor este crunt

Bong Thet 1
Profimedia

Piciorul unui tânăr din Cambodgia s-a umflat și a ajuns de cinci ori mai mare decât ar fi fost normal, din cauza unei înțepături de țânțar care s-a infectat și nu a fost tratată timp de peste 20 de ani.

Bong Thet, în vârstă de 27 de ani, a ajuns să se deplaseze cu dificultate, fiind nevoit să își târască piciorul infectat, potrivit Daily Mail.

Problemele tânărului au apărut după ce a fost înțepat de un țânțar când avea doar șase ani. Din cauza mâncărimii, acesta s-a scărpinat insistent, provocându-și răni. Părinții săi au crezut că fiul lor s-a zgâriat în timp ce se juca afară și au ignorat problema.

Ulterior, pe piciorul acestuia au început să apară mici umflături, care până la vârsta de 12 ani i-au cuprins tot membrul. Abia atunci părinții să-i și-au dat seama de gravitatea problemei, însă nu au avut bani pentru tratamentele medicale.

Bong a declarat că visa să devină fotbalist, însă nu și-a mai putut îndeplini visul din cauza problemelor de la picior. El a trebuit să renunțe și la școală, pentru că nu se mai putea deplasa pe distanțe lungi și în rarele ocazii când reușea să ajungă, ceilalți copii îl hărțuiau.

Citește și
salvamont, munte
Incidente pe cărările de munte din Bucegi. Un bărbat a suferit dublă fractură la un picior

Piciorul său a continuat să se umfle timp de peste 20 de ani, fără să fie consultat de vreun medic. Asta până la începutul acestei luni, când mai multe persoane au auzit povestea sa și au fost dispuse să îl ajute.

O femeie de afaceri i-a donat 10 milioane de rieli cambodgiani ( echivalentul a 2.000 de euro), bani pe care tânărul i-a folosit ca să își facă analiz medicale. Însă testele de sânge au arătat că Bong are filarioză limfatică, o boală cauzată de paraziți. Din păcate, nu există niciun tratament pentru această boală, însă medicii i-au dat o serie de medicamente care să îi îmbunătățească starea.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Descoperirea șocantă făcută de un turist, pe o plajă din Bali. Imaginea a devenit virală
Descoperirea șocantă făcută de un turist, pe o plajă din Bali. Imaginea a devenit virală

Un turist a avut parte de un șoc, luni, după ce a găsit o bucată din ceea ce pare a fi un picior uman, aflată în stare de putrefacție, pe o populară plajă din Bali, scrie Daily Mail.

Incidente pe cărările de munte din Bucegi. Un bărbat a suferit dublă fractură la un picior
Incidente pe cărările de munte din Bucegi. Un bărbat a suferit dublă fractură la un picior

Mai multe incidente produse pe cărările de munte din Bucegi le-au dat de furcă salvamontiştilor. Mai întâi, pe Brâna Caraimanului, un bărbat a alunecat și a suferit o luxație la genunchi.

Povestea tragică a unei mirese care a murit la câteva zile după nuntă. Medicii i-au spus că are doar un neg pe picior
Povestea tragică a unei mirese care a murit la câteva zile după nuntă. Medicii i-au spus că are doar un neg pe picior

O tânără de 23 de ani din Australia, Ashleigh Simrajh, a murit la câteva zile după ce s-a căsătorit, după ce medicii i-au diagnosticat greșit un neg care îi apăruse pe picior.

Tânăr de 24 de ani, la un pas de moarte după ce a fost mușcat de un păianjen banal
Tânăr de 24 de ani, la un pas de moarte după ce a fost mușcat de un păianjen banal

Un tânăr a fost la un pas de moarte după ce a fost mușcat de picior de un păianjen. Inițial nu a simțit nimic, dar piciorul i s-a umflat și atunci a mers la medic.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.