Festival dedicat tatuajelor la Iași. Peste 120 de tatuatori concurează pentru premii. „Am ales ceva simpatic”

×
Codul embed a fost copiat

Peste 120 de artiști tatuatori din 20 de țări s-au adunat în aceste zile la un festival tematic găzduit în Iași. S-au întrecut în desene spectaculoase, iar cele mai bune au fost premiate.

 

Portrete, simboluri sau personaje din operele lui Shakespeare au fost transpuse cu migală milimetrică pe piele, în funcție de cerințele clientului.

Ioana: „Ideea a pornit de la „Weird Sisters” a lui Shakespeare. Am căutat mult timp un tatuator care să aibă stilul potrivit și l-am găsit pe Gabi.”

Bogdan, artist: „Este un portret înspăimântător, să zicem. Alegerea a fost făcută de comun acord. Tatuajele au evoluat, iar, la noi, majoritatea clienților vin deja cu ideea preconcepută.”

Un tatuaj complex poate fi realizat în câteva ore sau chiar zile.

Citește și
Hailey Bieber
Hailey Bieber și-a făcut un nou tatuaj. Ce semnifică. GALERIE FOTO

Ramona, artistă: „Designul acesta, de exemplu, poate dura până la o zi, între 8 și 9 ore. Am ales ceva simpatic cu care să concurez. Mergem pe o singură tematică pe picior, cu personaje, și la un moment dat le vom lega.”

Gabriel, alt artist: „Lucrăm deja de-a doua zi la el și sper să-l terminăm cât mai repede. Ieri cred că am stat undeva la 8 ore și astăzi, probabil, 6-7.”

Cei care nu au dorit un tatuaj permanent au optat pentru unul temporar, realizat cu henna.

Eliza, tatuatoare cu henna: „În general, persoanele din Iași își doresc tatuaje temporare florale, acesta fiind modelul cel mai căutat, dar mie îmi place să fac și modele indiene.”

La finalul fiecărei zile s-au acordat premii, însă toți artiștii visează la marele titlu care va fi acordat la încheierea evenimentului.

Eugen Lăpușneanu, organizatorul evenimentului: „Avem categorii precum black and grey, color, realism. În fiecare seară avem diferite premii. Premiul cel mare este Best of Show, ceea ce înseamnă că toate tatuajele făcute la convenție vor fi luate în considerare, iar unul va pleca acasă cu acest Best of Show.”

Atmosfera nu putea fi completă fără concertele susținute în mijlocul imensului salon de tatuaje. Pasionații de tatuaje sunt așteptați și astăzi la eveniment, până la ora 22.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Un bărbat din Baia Mare a întreținut ani de zile relații sexuale cu băieți minori. Are un tatuaj cu numele unuia dintre ei
Un bărbat din Baia Mare a întreținut ani de zile relații sexuale cu băieți minori. Are un tatuaj cu numele unuia dintre ei

Un bărbat de 40 de ani din Baia Mare, care întreținea relații sexuale cu mai mulți băieți minori, a fost reținut de jandarmi. Individul i-a rugat pe oamenii legii să nu îi întocmească un ”dosar de pedofil”.

Hailey Bieber și-a făcut un nou tatuaj. Ce semnifică. GALERIE FOTO
Hailey Bieber și-a făcut un nou tatuaj. Ce semnifică. GALERIE FOTO

Hailey Bieber, în vârstă de 27 de ani, care este adesea văzută purtând panglici în păr, și-a arătat recent un nou tatuaj care reprezintă o mică fundiță, lucru care arată ca are o semnificație puternică pentru vedetă.

Un salon din SUA realizează tatuaje cu cenuşa morților adusă de clienţii îndoliaţi
Un salon din SUA realizează tatuaje cu cenuşa morților adusă de clienţii îndoliaţi

După ce și-a pierdut mama, o femeie din SUA a vrut să țină amintirea persoanei dragi cât mai aproape, așa că a decis să încorporeze cenuşa ei în tuşul folosit la un tatuaj, relatează vineri AFP, potrivit Agerpres.

 

Cât costă un tatuaj la cea mai mare convenție din sud-estul Europei. Evenimentul are loc în Bragadiru
Cât costă un tatuaj la cea mai mare convenție din sud-estul Europei. Evenimentul are loc în Bragadiru

Cea mai mare convenție de tatuaje din sud-estul Europei are loc în acest weekend la Palatul Bragadiru.  

Fanii lui Billie Eilish sunt șocați, după ce au văzut ce și-a făcut pe spate vedeta: Ce e asta, portalul din Stranger Things?
Fanii lui Billie Eilish sunt șocați, după ce au văzut ce și-a făcut pe spate vedeta: Ce e asta, portalul din Stranger Things?

Billie Eilish și-a șocat fanii, miercuri, publicând pe Instagram o fotografie cu noul ei tatuaj - uriaș - de pe spate.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.