Experiență inedită de 1 iunie. Copiii au avut ocazia să zboare cu balon cu aer cald

×
Codul embed a fost copiat

O experiență inedită la apusul soarelui, asta și-au dorit cei care au rezervat bilete pentru un zbor cu balonul cu aer cald, miercuri, pe platoul de la Sala Polivalentă din București.

Zeci de copii și adulți au stat câteva ore la coadă, pentru câteva minute de adrenalină pură. Cei mici s-au arătat de-a dreptul fascinați, deși vremea le-a cam pus bețe în roate.

Primii care au încercat balonul cu aer cald au fost copiii din Asociația Magic. Au avut o zi plină care a culminat cu cel mai așteptat moment - zborul cu balonul! Au așteptat cu emoții să se umfle baloanele, și au ramas surprinși de dimensiunile lor.

Sunt absolut impresionați, mai devreme auzisem că nu arată ca la desene animate, ceea ce nu știu dacă e un lucru bun sau rău”, a spus o reprezentantă Asociația Magic.

Copiii au pregătit și dorințe pentru ziua lor, pe care le-au pus în câteva baloane mai mici și le-au dat apoi drumul din balonul cu aer cald, sperând să se îndeplinească.

Citește și
copil avion
De 1 Iunie, 850 de copii și-au petrecut ziua în aer. La Tuzla, tortul a venit cu elicopterul

Să am câteva Pop It-uri, să am o păpuşă cu multe rii, să am multe jucării”, a spus o fetiță.

Mi-am pus dorința să am un Lamborghini când o să fiu mare și să devin cântăreț”, a spus un băiețel.

Și adulții și-au rezervat bilete pentru zborul cu balonul și au stat câteva ore la coadă. Unii au venit chiar din provincie special pentru asta.

Nu suntem nici din București, unii dintre noi au venit din Braila, alții au luat trenul de Brașov”, a spus o persoană.

Din pacate au plecat înapoi dezamagiți.

Ne pare rău, voiam să fie un 1 iunie mai special , dar n-a fost să fie”, a continuat.

Din cauza condițiilor meteo nefavoriabile, balonul nu s-a putut ridica la 50 de metri cum li s-a promis oamenilor inițial, dar cei mici s-au bucurat oricum să aibă o experiență indită chiar de ziua lor. Au existat, insă, și mai mulți adulți nemulțumiți.

Condițiile metrorologice ne-au permis doar până la această înălțime, deoarece siguranța este prioritară când vine vorba de oameni și zbor”, a spus un pilot de balon.

Baloanele vor fi acolo tot restul săptămânii, iar organizatorii promit să-i distreze pe toti cei doritori - evident, dacă vremea va permite....

Articol recomandat de sport.ro
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Citește și...
Haos la ghișee. Autoritățile au anunțat că fac pașapoarte de Ziua Copilului, dar au uitat să spună că e cu bonuri de ordine
Haos la ghișee. Autoritățile au anunțat că fac pașapoarte de Ziua Copilului, dar au uitat să spună că e cu bonuri de ordine

Ceartă și mulți nervi de 1 iunie la Serviciul de Pașapoarte din Timișoara. Autoritățile au anunțat că vor avea program normal, chiar dacă oficial e zi liberă.

De 1 Iunie, 850 de copii și-au petrecut ziua în aer. La Tuzla, tortul a venit cu elicopterul
De 1 Iunie, 850 de copii și-au petrecut ziua în aer. La Tuzla, tortul a venit cu elicopterul

850 de copii și-au petrecut ziua în aer. Și-au făcut poze cu pilotul și au văzut cum arată de sus orașele Bucureșți, Brașov și Iași.   

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.