Doliu în Familia Regală a României. Anunțul a venit cu ”foarte mare tristețe și regret”

custodele coroanei principele radu
Facebook/ Familia Regala a Romaniei

Familia Regală a transmis, marţi, condoleanţe la moartea Baronului de Holzhausen, ginerele Principesei Ileana a României.

 

"Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au aflat cu foarte mare tristeţe şi regret vestea trecerii la Domnul a Baronului Hanns-Ulrich de Holzhausen, soţul Arhiducesei Maria-Magdalena a Austriei şi ginerele Principesei Ileana a României. Baronul Hanns a fost un om fermecător, bun, generos şi modest, un foarte bun prieten al Familiei Regale a României şi un adevărat gentleman. Majestatea Sa şi Principele Radu sunt cu gândul la cei trei copii ai Arhiducesei Maria-Magdalena şi ai Baronului Hanns, Johannes, Georg şi Alexandra. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României.

În cursul dimineţii, la Biserica Evanghelică din oraşul austriac Kirchdorf pe Krems va avea loc slujba de înmormântare, a mai transmis sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Maia Sandu, întâlnire cu Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei. Gestul pe care l-a făcut în timpul revederii | FOTO
Maia Sandu, întâlnire cu Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei. Gestul pe care l-a făcut în timpul revederii | FOTO

Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a avut, sâmbătă, o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi cu Principele Radu la Castelul Regal de la Sâvârşina, aflat în apropierea Timişoarei.

 

Mesajul Custodelui Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, de Craciun. VIDEO
Mesajul Custodelui Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, de Craciun. VIDEO

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a transmis, în mesajul de Crăciun, că doreşte „românilor din ţară, din Republica Moldova şi celor de departe la mulţi ani cu sănătate, speranţă şi pace sufletească”.

Margareta, Custodele Coroanei salută decizia UE privind Republica Moldova: Este o binecuvântare
Margareta, Custodele Coroanei salută decizia UE privind Republica Moldova: Este o binecuvântare

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Regale a României, salută decizia UE privind Republica Moldova. Aceasta a trasnmis pe o rețea socială că Regele Ferdinand și Regina Maria ar fi mândri de Basarabia.

Cum s-a prezentat familia regală a României la nunta principelui moștenitor Hussein și a principesei Rajwa Al Hussein VIDEO
Cum s-a prezentat familia regală a României la nunta principelui moștenitor Hussein și a principesei Rajwa Al Hussein VIDEO

Custodele Coroanei şi Principele Consort au particiat, luni, la dineul oferit de regele Abdullah al II-lea şi de regina Rania cu ocazia nunţii principelui moştenitor Hussein şi a principesei Rajwa Al Hussein.

 

Fostul şef al Casei Regale a României, arhitectul Dan Badic, a încetat din viaţă. Reacția Familiei Regale
Fostul şef al Casei Regale a României, arhitectul Dan Badic, a încetat din viaţă. Reacția Familiei Regale

Arhitectul Dan Bădic, fost şef al Casei Regale a României, un apropiat al Regelui Mihai, a încetat din viaţă, iar Majestatea Sa Custodele Coroanei şi principesa Sofia au transmis mesaje de condoleanţe.  

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.