Dispărut de o lună, un tânăr a fost găsit „perfect sănătos” pe o insulă din Thailanda. Unde l-a depistat Poliția

Un tânăr declarat dispărut timp de peste o lună de către familie, a fost găsit "perfect sănătos" pe o insulă populară de vacanță.
Familia lui Daniel Davies, din Llanelli, Țara Galilor, a declarat că acesta a luat ultima dată legătura cu ei pe 13 martie, când se afla pe insula Koh Phi Phi Don, din Thailanda.
Familia a i-a sesizat dispariția la poliția din Dyfed-Powys, afirmând că era "foarte neobișnuit" ca acesta să nu îi eze atât de mult timp. Raportul a determinat autoritățile locale din Thailanda să înceapă o operațiune de căutare a turistului, arată publicația „The Independent”.
Mătușa lui Davies, Nicola Doran, a declarat că nepotul ei a dispărut "în Bangkok, Thailanda". "El a fost dat dispărut, nimeni nu a avut niciun în ultimele săptămâni", a spus ea într-o postare pe Facebook săptămâna trecută.
"Și-a pierdut pașaportul și nu l-a luat pe cel temporar", a scris dna Doran într-o postare pentru strângerea de fonduri care să ajute la depistarea britanicului. "A fost văzut ultima dată în insula Phi Phi, unde stătea la un hostel."
O prietenă de familie a mai spus că telefonul tânărului era închis și că nimeni nu mai știa nimic de el de câteva săptămâni, ceea ce "nu-i stătea deloc în fire". "Dacă cineva cunoaște pe cineva în Thailanda sau plănuiește o călătorie acolo în curând, vă rog să-l aveți în atenție", a spus aceasta
Marți, poliția thailandeză a transmis că l-a găsit pe Daniel Davies cazat într-un hostel din Muang și că acesta era "în stare bună". Turistul era în siguranță, fără probleme mentale și a luat propriile decizii în calitate de adult, au declarat reprezentanții poliției, citați de The Pattaya News.
Reacția poliției thailandeze
„Suntem ușurați că este în siguranță", a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Krabi. "Îi încurajăm pe toți turiștii să ia măsurile de siguranță esențiale pentru a evita astfel de situații".
"A fost găsit. Vă mulțumesc pentru tot ajutorul dumneavoastră", a scris marți pe Facebook bunica britanicului.
Insulele Phi Phi se numără printre cele mai populare destinații de călătorie din Thailanda, devenite faimoase pentru călătorii occidentali prin filmul The Beach din 2000, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal. Thailanda este una dintre cele mai populare destinații pentru turiștii britanici, cu aproape un milion de persoane care au vizitat-o anul trecut.
Turismul din această țară din Asia de Sud-Est înregistrează o creștere fără precedent în acest an, determinată în parte de popularul serial HBO The White Lotus, filmat pe insula Koh Samui, arată sursa citată.