Din Budapesta până pe coasta Africii, peste 12.000 km de drum și povești. „Lumea-n cap! Cu Savu” se lansează pe VOYO

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai lung raliu pentru amatori din lume pleacă din Budapesta și coboară pe coasta de Vest a Africii. În urmă cu 3 ani, colegul nostru, Cosmin Savu, de la "România, te iubesc" a fost într-o echipa pe roți.

Întreaga lui experiență s-a transformat într-o mini-serie documentară. "Lumea-n cap! Cu Savu" se lansează, acum, în exclusivitate pe VOYO.

Cosmin Savu: „Prima dată când am fost în Africa, în Sudan, prin 2010, mi-au povestit povestit localnicii că ei au expresie: odată ce pășești în Africa, o să vrei să revii. Africa are un magnetism, cred că e adevărat. Are un magnetism a aparte. E geografia aia spectaculoasă. Acum sunt cărțile alea pe care noi le-am citit în copilărie și în care noi ne-am proiectat tot timpul aventurile și speram să ajungem acolo”.

Cosmin Stan: „Ce s-a întâmplat, cum ai ajuns într-un raliu?”

Cosmin Savu: „La un festival de jaz cu cu doi mici. Stăteam la masă și ne povesteam aventurile din diverse părți ale lumii și a am zis hai să facem una tare împreună și așa ne-am organizat. Știam de raliu ăsta care pleacă de la Budapesta, organizatorul este maghiar și am spus haide să facem și noi o aventură. Mihai Lupu, Grațian Mihăilescu, doi amici care mi-au devenit prieteni foarte bun pentru că am petrecut mult timp cu ei și am spus dacă tot facem acest raliu, să-l facem și cu scop. Nu plecăm doar să alergăm ca nebunii. Ok, e drăguță, faci băiețeli de genul ăsta. Dar, haideți să facem cu scop și atunci ne-am propus să și ajutăm comunitățile pe unde îi trecem ca să rămână ceva în urma noastră”.

Citește și
tup
„ȚUP” – prima serie animată VOYO, inspirată de povestea câștigătoarei „Românii au talent” Lorelai Moșneguțu

Roxana Hulpe: „Hai să luăm un pic de la început, poate sunt oameni care se uită la noi și nu știu ce se întâmplă la un raliu, ce înseamnă de fapt”.

Cosmin Savu: „Implică implică și niște costuri și o anduranță. Plecarea, așa cum am spus, a fost din Budapesta, pentru că în mod normal s-ar fi făcut până în Bamako. Final un Bamacon Mali, dar Mali în ultimii ani este într-un război civil. Boko Haram, Alcaida au mari probleme și acum au divertat raliu și finalul a fost în Sierra Leone, cu mașina. Acum este un raliu pentru amatori, nu e paridacar, este un raliu lung, el are aproape 10.000 km cu totul în traseu. Noi am fost ceva mai mult pentru că ne-am tot abătut. (...) Cred că am făcut aproape 12.000. (...) A durată în jur de nici nu mai știu 21 de zile cred că am stat în traseu, am rămas acolo în Africa încă o săptămână. Noi am plecat din Budapest, am făcut Europa, am trecut Marea Mediterană și am plecat din Tanjer, din Tanjer, din din capătul noi. De acolo am considerat că începe raliu propriu-zis, pentru că Europa erau autostrăzi, nu era șa cum a fost, ci Tanjer Da, da, da, am trecut prin niște țări care nu sunt neapărat cele mai prietenoase. Marocul este safe, este ok, dar după Maroc vine Sahara de Vest, este o enclavă unde a fost război civil, a fost ultima colonie europeană în 1975 au plecat spaniolii de acolo treci și pe dreapta, și pe stânga sunt mine. Scrie propriu-zis să nu te abazi de la traseu, pentru că poți să sari în aer”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
În România, comedia vine cu familia... la pachet! Sâmbătă, primul episod din BETOANE va fi la PRO TV și pe VOYO
În România, comedia vine cu familia... la pachet! Sâmbătă, primul episod din BETOANE va fi la PRO TV și pe VOYO

Comedie cât cuprinde și vecini plini de surprize! Sâmbătă, de la ora 20:00, primul episod din serialul BETOANE. Noua producție VOYO Original, va avea premiera în același timp la PRO TV și pe platforma de streaming.

„ȚUP” – prima serie animată VOYO, inspirată de povestea câștigătoarei „Românii au talent” Lorelai Moșneguțu
„ȚUP” – prima serie animată VOYO, inspirată de povestea câștigătoarei „Românii au talent” Lorelai Moșneguțu

Prima serie animată VOYO, „ȚUP”, a fost lansată vineri, iar personajele au prins viață cu ajutorul colegilor noștri, Andreea Esca, Paula Herlo, Amalia Enache și Cristian Leonte.

Andreea Esca, Amalia Enache, Paula Herlo și Cristian Leonte, în distribuția „ȚUP”, primul serial de animație românesc pe VOYO
Andreea Esca, Amalia Enache, Paula Herlo și Cristian Leonte, în distribuția „ȚUP”, primul serial de animație românesc pe VOYO

Pe 23 mai, VOYO lansează în premieră ȚUP. Primul serial de animație românesc din portofoliul VOYO Originals este bazat pe îndrăgita serie de cărți pentru copii scrisă de Alex Donovici și ilustrată de Stela Damaschin-Popa.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.