Cum a obținut un maramureșean ordin de ministru pentru mutarea unei berze din fața curții sale. ”Pică șerpi morți din cuib”

×
Codul embed a fost copiat

Un cuib de berze din Maramureș s-a dovedit a fi unul "cu cântec". Un localnic - deranjat de "vecinele" înaripate - a făcut numeroase sesizări și a obținut chiar un ordin de ministru ca să mute cuibul din fața locuinței sale.  

Decizia a stârnit însă rumoare printre consătenii lui. Cuibul a rezistat aproape trei ani pe stâlpul din fața casei reclamantului.

Luni la rând, bărbatul a făcut sesizări pentru mutarea lui, deranjat de zgomot și de ce lasă păsările în urma lor.

Gheorge Sima, localnic: ”Nu mă pot apropia de gospodărie, fac foarte mare gălăgie, mizerie foarte mare. Hrana lor- șerpi, broaște și picând din cuib jos… șerpi morți".

Omul a apelat și la Ministerul Mediului și a fost emis un ordin de ministru. Până în 25 martie, cuibul trebuie mutat la cel mult 100 de metri față de locul unde se află acum.

Citește și
barza, dumbravioara
Prima barză a revenit într-un cuib din satul berzelor din județul Mureș

Barza este protejată prin lege în România și în toată Europa

Localnică: "Pe mine nu m-au deranjat, cu ce să mă deranjeze niște păsări. Mânca râme și nu fac nicio pagubă".

Vecin: ”Mie mi-s dragi și mă uit la ele când vin, nu fac nicio problemă. O început să-și facă și la mine, dar eu nu le deranjez, le dau pace".

Barza este o specie protejată prin lege atât la noi în țară, cât și în Europa.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Imagini rare cu o barză neagră, în România. FOTO
Imagini rare cu o barză neagră, în România. FOTO

O specie văzută mai rar în România a fost observată zilele acestea în localitatea Românești. Este vorva despre barza neagră.

Prima barză a revenit într-un cuib din satul berzelor din județul Mureș
Prima barză a revenit într-un cuib din satul berzelor din județul Mureș

Încet, dar sigur, primăvara s-a instalat la noi în țară. Prima barză a ajuns în sfârșit înapoi în cuib, în satul berzelor din județul Mureș, Dumbrăvioara.

Pui de barză salvați în Botoșani, după ce o furtună le-a distrus cuibul
Pui de barză salvați în Botoșani, după ce o furtună le-a distrus cuibul

Patru pui de barză au căzut victime în fața unei furtuni care a măturat o localitate din Botoșani.

A început recensământul cuiburilor de barză în Mureș. Zburătoarele vor avea câte două inele
A început recensământul cuiburilor de barză în Mureș. Zburătoarele vor avea câte două inele

A început recensământul cuiburilor de barză în Mureș iar în aceste zile ornitologii sunt ocupați până peste cap.

O barză a revenit de 18 ani în România. Cum sunt supravegheate cuiburile
O barză a revenit de 18 ani în România. Cum sunt supravegheate cuiburile

”Ți-am dat un inel” este cu siguranță hit și în 2020 pentru ornitologii din Mureș, care sunt în plină acțiune de inventariere a puilor de barză albă.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.