Colindătorii din întreaga țară au început să străbată străzile pentru a aduce urări de bine românilor

×
Codul embed a fost copiat

La final de 2022, colindătorii ne aduc urările și bucuria de care avem nevoie ca să intrăm, încrezători, în noul an. Se mai colindă autentic în puține zone din țară.

În Moldova, de exemplu, costumele populare și cele de urs, păstrate cu grijă peste ani, au fost scoase pentru o paradă tradițională.

Tradiționalul festival de tradiţii de la Comăneşti, județul Bacău, nu s-a ținut nici anul acesta din cauza pandemiei, dar chiar și așa, cea mai mare ceată de urşi din zonă a defilat în fața publicului în bătăi de tobă și aplauze.

Ceata lui Hanganu are 60 de urşi. An de an străbate ţara în această perioadă, iar privitorii sunt încântaţi de jocul lor autentic, învățat din tată în fiu.

Reporter: Cine te-a învățat?

Citește și
Colindătorii cu boxe
Colindătorii cu boxe vor fi amendați de polițiștii locali din București

Copil îmbrăcat în urs:Cel mai mult m-a învățat tatăl meu.

Reporter: Nu e greu?

Copil îmbrăcat în urs: Nu e greu, am făcut într-o zi și patru jucării."

Localnic:Tradiția asta e păcat să se piardă. E foarte frumos și toată lumea vine și își dorește să vadă jocul ursului."

În comuna Tupilaţi din Neamț, tinerii s-au grăbit cu sorcovitul. Au sunat mai întâi din corn adunarea, apoi au pornit la urat cu veselie.

Romică Leonte, ul căminului cultural: "Mergem mai departe cu acești tineri frumoși, luminoși, care încă mai păstreaza tradițiile."

În unele locuri, colindatorii sunt răsplătiți doar cu prăjituri, cozonac și vin fiert, conform obiceiului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Colindătorii au împânzit străzile și metroul. Un bărbat spune că a strâns cu grupul 12 milioane într-o zi
Colindătorii au împânzit străzile și metroul. Un bărbat spune că a strâns cu grupul 12 milioane într-o zi

Ajunul Crăciunului a adus și mai multe colinde în orașe. Cete numeroase de tineri s-au plimbat pe străzi cu speranța că oamenii vor fi mai generoși. În București, unii au coborât la metrou, deși conducerea Metrorex spune că interzice activitatea.

Colindătorii cu boxe vor fi amendați de polițiștii locali din București
Colindătorii cu boxe vor fi amendați de polițiștii locali din București

Poliţiştii locali din Bucureşti le declară război celor care poartă cu ei boxe din care răsună asurzitor colinde tradiţionale.

Recomandări
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări
Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări

Secretarul general al NATO Mark Rutte estimează vineri că este ”crucial să se acţioneze în vederea unei dezescaladări”, după ce Israelul a atacat instalaţii nucleare şi militare în Iran, relatează AFP.

 

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.