Ce pedeapsă ar putea primi un bărbat care și-a ucis fosta iubită, o adolescentă de 17 ani

×
Codul embed a fost copiat

Zece ani de închisoare și daune morale în valoare de 76.000 de euro este pedeapsa primită de un bărbat din Prahova care și-a ucis, acum un an, fosta iubită, o adolescentă de 17 ani.

Trupul fetei a fost abandonat într-o clădire părasită din Ploiești, unde cei doi se întâlneau pentru a întreține relații sexuale.

Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, căsătorit și cu trei copii, a avut o relație de câteva luni cu adolescenta, care provenea dintr-o familie sărmană și numeroasă. Se despărțiseră, fata chiar își găsise un nou iubit, dar a acceptat o întâlnire contra cost cu individul. Au ales să se vadă într-o clădire abandonată și insalubră, aflată nu departe de centrul orașului. Când fata i-a cerut banii, bărbatul a devenit agresiv. A ucis-o, apoi i-a acoperit trupul cu haine vechi găsite în camerele dărăpănate.

Mama adolescentei știa despre întâlnirea amoroasă și, când a văzut că fata ei nu se întoarce acasă, a alertat autoritățile.

Polițiștii l-au luat la întrebări pe bărbat. Chiar el i-a condus la locul crimei și și-a recunoscut fapta. Sentința dată de Tribunalul Prahova în acest caz nu este definitivă.

Citește și
DIICOT
Români care istrau site-uri cu oferte de asasinate la comandă, reținuți de DIICOT
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Principalul suspect al unei crime petrecute în urmă cu doi ani în județul Arad, prins de polițiști
Principalul suspect al unei crime petrecute în urmă cu doi ani în județul Arad, prins de polițiști

Principalul suspect al unei crime petrecute în urmă cu doi ani în județul Arad a fost prins de polițiști.

Români care istrau site-uri cu oferte de asasinate la comandă, reținuți de DIICOT
Români care istrau site-uri cu oferte de asasinate la comandă, reținuți de DIICOT

Un grup infracțional de români care istra site-uri cu oferte de asasinate la comandă a fost destructurat de procurorii DIICOT, la cererea autorităților din Satele Unite.  

Declarațiile mamei fetiței de 13 ani, principala suspectă în cazul dublei crime din Botoșani
Declarațiile mamei fetiței de 13 ani, principala suspectă în cazul dublei crime din Botoșani

Au apărut detalii șocante în dosarul dublei crime, din Botoșani. O fată de numai 13 ani, este bănuită în acest caz.

Cine este Mariana, femeia care ar fi fost ucisă de fostul ei soț, după ce ar fi produs intenționat un accident
Cine este Mariana, femeia care ar fi fost ucisă de fostul ei soț, după ce ar fi produs intenționat un accident

Ancheta unui accident mortal produs în zona Bucureștiului i-a condus pe investigatori la cercetări pentru infracțiunea de omor.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.