Echipa Faimoșilor a pierdut doi concurenți într-o ediție incredibilă Survivor România, lider absolut de audiență!

survivor

A treia seară a Survivor România 2023, cel mai puternic reality show, s-a încheiat cu un joc senzațional, câștigat de tribul Faimoșilor, dar și cu un Consiliu de Eliminare încărcat de emoție și trăiri duse la extrem.

Daniel Pavel le-a adus celor de acasă o nouă ediție în care neașteptatul a fost elementul central, iar ei au trăit cu sufletul la gură fiecare secundă.

Primul Joc de Recompensă a adus o miză importantă, un coș cu legume, extrem de disputat de cele două triburi. Maria Constantin a aflat, cu ochii în lacrimi, că va părăsi competiția.

survivor

După ce deja anunțase că i se pare că Survivor este o competiție prea dificilă și că își dorește să plece acasă, Gheboasă a ridicat mâna și a anunțat că dorul de familie îl apasă, așa că a fost cel de-al doilea concurent din trib care va lua drumul spre România.

Citește și
maria constantin
Maria Constantin a fost eliminată de la Survivor România 2023. Un concurent a anunțat că părăsește competiția | VIDEO

Prima seară cu eliminări din noul sezon Survivor a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 23:23. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 10.9 puncte de rating și 31.8% cotă de piață, față de locul 2 care avea 5.9 puncte de audiență și 17.1% share. De-a lungul difuzării, aproape 2 milioane de românii au urmărit show-ul, iar în minutul de aur, la ora 20:54, aproape 2.5 milioane de telespectatori erau pe PRO TV!

Seara a fost departe de a se încheia! Daniel Pavel le-a cerut două triburi să nominalizeze câte un coleg care să meargă în Exil! Ionuț Iftimoaie, din rândul Faimoșilor și Andreea Moromete, din tribul Războinicilor, sunt cei care vor face acest pas. Cred ei că știu exact ce îi așteaptă? Imposibil! Surprizele abia încep și sunt mai puternice ca niciodată.

Ce îi așteaptă pe concurenți și ce alte anunțuri urmează din partea lui Daniel Pavel, vom afla DUMINICĂ seara când Survivor România, formatul care demonstrează că limitele sunt făcute pentru a fi depășite, revine!

survivor

Nu ratați duminică, începând cu ora 20:00, doar la PRO TV și pe VOYO, o emisie Survivor România 2023 în care imprevizibilul și emoțiile puternice vor face echipă într-o ediție memorabilă! Show-ul va continua luni, marți și miercuri, de la 20:30. 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
J Lo, de nerecunoscut în cel mai nou film. Fanii spun că are „o interpretare de Oscar”
J Lo, de nerecunoscut în cel mai nou film. Fanii spun că are „o interpretare de Oscar”

Jennifer Lopez e adesea ridiculizată atât pentru prestația sa din filme, cât și de pe scena muzicală. Cu toate astea, cel mai nou film al artistei, Kiss of the Spider Woman, e aclamat de fani, care zic că diva latino are o interpretare de Oscar.  

Maria Constantin a fost eliminată de la Survivor România 2023. Un concurent a anunțat că părăsește competiția | VIDEO
Maria Constantin a fost eliminată de la Survivor România 2023. Un concurent a anunțat că părăsește competiția | VIDEO

Faimoșii au pierdut un om la Survivor România 2023, cel mai tare reality show din România. Maria Constantin a părăsit concursul din Republica Dominicană, după ce a fost eliminat de public.

Seară plină de emoții pentru concurenții Survivor 2023. Doc aduce prima victorie pentru Faimoși
Seară plină de emoții pentru concurenții Survivor 2023. Doc aduce prima victorie pentru Faimoși

Bucurie mare pentru Faimoși. DOC, ajutat de Ștefania și Bianca, a reușit să aducă prima victorie din acest sezon pentru echipă.

Primul joc pentru imunitate de la Survivor 2023 a ținut românii cu sufletul la gură. Un concurent va părăsi astăzi competiția
Primul joc pentru imunitate de la Survivor 2023 a ținut românii cu sufletul la gură. Un concurent va părăsi astăzi competiția

O nouă seară dificilă în cel mai tare sezon al reality show-ului Survivor România.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.