„Alba ca Zăpada” de Vaslui, furată de motocicliști de la nuntă. Oamenii au sunat la 112

Alba ca Zăpada de Vaslui, furată de motocicliști de la nuntă. Oamenii au sunat la 112
Vremea Noua

Albă ca Zăpada de Vaslui a fost una din miresele care au organizat petreceri de nuntă în Vaslui, weekendul trecut. Un moment inedit a fost obiceiul furatului miresei, „răufăcătorii” fiind un grup de motocicliști.

Scenele furatului miresei s-au petrecut noaptea, la lumina farurilor, dar și în sunetul motoarelor ambalate puternic, fapt care a stârnit furia unora dintre localnici. Oamenii au sunat la 112 ca să reclame zgomotul, arată publicația „Vremea Nouă”.

Una din nunți a avut loc, în Piața Civică, dar cea de-a doua a atras, cu siguranță atenția, pentru că mireasa a fost numită pe rețelele sociale „Albă ca Zăpada”, care apoi a fost furată de prietenii motocicliști.

Ca la un flash-mob, nuntașii pe două roți au ocupat bulevardul chiar în centru, iar domnița cu părul bălai a fost prezentată sub luminile farurilor motocicletelor. Aceasta, drept mulțumire, ca o veritabilă prințesă, a făcut o piruetă perfectă sub zgomotul asurzitor al motoarelor ambalate la maxim. Tânăra și-a pus momentul pe Facebook și a spus că a fost cea mai fericită mireasă furată, mulțumindu-le motocicliștilor: „Totul vi se datorează vouă!”

Totuși, escapada miresei și zgomotul motoarelor nu au trecut neobservate de câțiva locuitori ai zonei, care au apelat numărul de urgență și Poliția Locală.

Citește și
Decizie a Guvernului ungar după publicarea unei antologii de basme în care Alba ca Zăpada devine Maro ca Frunza
Decizie a Guvernului ungar după publicarea unei cărți de basme în care Alba ca Zăpada devine Maro ca Frunza
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
O actriţă metisă, aleasă de Disney pentru a o interpreta pe Albă ca Zăpada
O actriţă metisă, aleasă de Disney pentru a o interpreta pe Albă ca Zăpada

Disney a anunţat marţi că tânăra actriţă metisă Rachel Zegler o va interpreta pe Albă ca Zăpada în versiunea live-action a celebrului desen animat din 1937.

Decizie a Guvernului ungar după publicarea unei cărți de basme în care Alba ca Zăpada devine Maro ca Frunza
Decizie a Guvernului ungar după publicarea unei cărți de basme în care Alba ca Zăpada devine Maro ca Frunza

Guvernul Ungariei a impus marţi unei edituri adăugarea unor note privind exonerarea de răspundere prin care să se identifice cărţile care conţin "comportamente neconcordante cu rolurile tradiţionale ale genurilor”.

Traseul lui Mos Craciun prin intreaga lume. Site-urile pe care copiii pot urmari unde apare sania moșului pe harta
Traseul lui Mos Craciun prin intreaga lume. Site-urile pe care copiii pot urmari unde apare sania moșului pe harta

Anunt extrem de important pentru toti copiii indiferent de varsta. Bunicutul rumen in obraji, cu barba alba ca zapada, a pornit la drum prin lumea larga.

Petrecerile au continuat la munte. Carnavaluri organizate in cabane, in prima seara din an
Petrecerile au continuat la munte. Carnavaluri organizate in cabane, in prima seara din an

A fost seara carnavalurilor si toata lumea si-a dat frau liber imaginatiei: Alba ca Zapada a dansat alaturi de mariachi mexicani si sultanul Mahomed, alaturi de printese, pirati si gladiatori.

Toata copilaria ai fost mintit: imaginile cinice in care printesele Disney traiesc nefericite
Toata copilaria ai fost mintit: imaginile cinice in care printesele Disney traiesc nefericite

Ce se intampla dupa finalul fericit din basme? Proiectul fotografei Dina Goldstein le infatiseaza pe cele mai indragite personaje Disney precum Alba ca Zapada sau Scufita Rosie in ipostaze inedite, in care par extrem de nefericite.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.