Accident cumplit în Suceava. Un motociclist se zbate între viață și moarte după ce s-a izbit de o mașină

×
Codul embed a fost copiat

Destin cumplit pentru un motociclist din Suceava. În urmă cu doi ani, bărbatul și-a pierdut soția și fiica într-un accident feroviar, iar acum a ajuns în stare critică la spital, după un grav accident rutier.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Accidentul s-a produs pe raza localității Păltinoasa, în urmă cu două seri. După ce a trecut de podul peste râul Bucovăț, într-o curbă la dreapta, motociclistul a pierdut controlul din cauza vitezei, spun polițiștii. A derapat, a ajuns pe contrasens și s-a izbit frontal de o mașină care circula regulamentar.

Impactul a fost extrem de puternic. Motociclistul a fost aruncat peste mașină, la o distanță de 20 de metri, și a ajuns pe trotuarul de la marginea drumului.

Inițial, a fost transportat la Spitalul Județean din Suceava, apoi a fost transferat la Iași, la Spitalul de Neurochirurgie. Are multiple leziuni și traumatisme, în special la cap și la coloană, dar și la ambele picioare, spun medicii.

Citește și
accident, botosani, flamanzi
Accident mortal în Botoșani. O bătrână de 85 de ani, pasageră, găsită moartă pe câmp la ore bune după impact

A intrat direct în sala de operație, iar în prezent este la Terapie Intensivă, în stare gravă, dar stabilă.

Șoferul mașinii nu consumase alcool, spun anchetatorii, care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

În urmă cu doi ani, același motociclist și-a pierdut soția și fiica într-un accident feroviar.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Este anchetă la Poliția din Botoșani după ce victima decedată a unui accident a fost observată de abia după cinci ore
Este anchetă la Poliția din Botoșani după ce victima decedată a unui accident a fost observată de abia după cinci ore

Este anchetă internă la Poliția din Botoșani, pentru că agenții care au făcut cercetări la locul unui accident rutier n-au observat existența unei victime decedate, în apropiere de locul impactului.  

Accident mortal în Botoșani. O bătrână de 85 de ani, pasageră, găsită moartă pe câmp la ore bune după impact
Accident mortal în Botoșani. O bătrână de 85 de ani, pasageră, găsită moartă pe câmp la ore bune după impact

Un șofer de 58 de ani și pasagera din mașină și-au găsit sfârșitul pe un drum din județul Botoșani, în urma unui grav accident. Bărbatul voia să vireze stânga pe șosea și a fost lovit de un vehicul care circula regulamentar.

Accident grav în Bihor. Un bărbat a murit, iar o tânără a fost rănită. Alerta a venit prin sistemul automat al mașinii
Accident grav în Bihor. Un bărbat a murit, iar o tânără a fost rănită. Alerta a venit prin sistemul automat al mașinii

Un bărbat de 65 de ani a murit, iar o tânără de 26 de ani a fost rănită, după un accident rutier produs pe DN19, pe raza localităţii Tămăşeu, judeţul Bihor.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.