A aterizat primul avion pe Aeroportul Internaţional Braşov. Când vor începe cursele comericiale

×
Codul embed a fost copiat

Aeroportul Internațional Brașov, al doilea din lume proiectat cu un turn de control virtual, este aproape gata.

Marți a avut loc primul zbor pentru calibrarea echipamentelor de radio-navigație. Cursele comerciale vor începe la jumătatea anului viitor, conform estimărilor autorităților.

Condițiile meteo perfecte au permis ca o aeronavă specială a Autorității Aeronautice Civile să aterizeze fără probleme pe pista de aproape 3 kilometri de la Ghimbav, lângă Brașov. Operațiunea va fi repetată de mai multe ori, în zilele următoare.

Iulian Dumitrescu, membru echipaj aeronavă AACR: „Se vor face multiple apropieri pentru fiecare echipament în parte, vom verifica în primul rând echipamentul ILS, echipament de venire la aterizare, după care continuăm cu cel de rută, care va avea și procedura de apropiere”.

16 milioane de euro pentru turnul virtual de control de la Brașov

Alexandru Anghel, directorul executiv Direcția de Implementare Aeroport CJ Brașov: „Echipamentele dau indicații legate de pantă și de direcție și față de aeroport, fără acestea nu se poate zbura în condiții de vizibilitate redusă”.

Citește și
aeroport
Aeroportul Internațional Brașov ar putea fi inaugurat pe 1 noiembrie. Va fi singurul din țară cu turn de control virtual

De la vară, aterizarea și decolarea avioanelor de pe aeroportul Brașov va fi dirijată de controlorii de trafic din Arad. Acest lucru este posibil, datorită turnului virtual de control dotat cu 16 camere video cu termoviziune, care asigură supravegherea unui câmp vizual de 360 de grade, pe o rază de 7 km, chiar și pe ceață sau întuneric.

Florin Manta, director regional al centrului de dirijare a zborurilor Arad: „Este conceput să replice în proportie de 99 la sută situația dintr-un turn real de control. Poți să ai imaginea de 360 de grade stând pe scaun. Vom avea imagini meteo, vânt, vizibilitate, vor fi detectate orice elemente în mișcare”.

Turnul virtual de control de la Brașov a costat aproape 16 de milioane de euro. Poate fi operat cu șase angajați, în loc de 30, câți sunt într-unul clasic. Suedia este prima țară care a construit un aeroport cu turn de control virtual, în 2019. Iar anul trecut, London City Airport a optat pentru dirijarea zborurilor de la distanță, după ce a testat tehnologia în pandemie. Aeroportul Brașov este proiectat pentru a primi trei milioane de oameni pe an.

Primele zboruri ar urma să aibă loc în iunie 2023

Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov: „În luna ianuarie urmează o altă etapă, cea legată de procedurile de zbor. Le vom publica în niște registre internaționale de aviație, în așa fel încât toate companiile aeriene care vor dori să aterizeze sau să decoleze de la Brașov, să o poată face”.

Aeroportul Brașov a costat 150 de milioane de euro și este primul construit în țară în ultimii 50 de ani. Investiția aparține autorităților locale, care nu au încheiat deocamdată contracte cu companiile aeriene. Primele zboruri ar urma să aibă loc în iunie 2023.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Aproape 170 de oameni au rămas pe aeroportul din Timișoara după ce zborul spre Germania a fost anulat înainte de îmbarcare
Aproape 170 de oameni au rămas pe aeroportul din Timișoara după ce zborul spre Germania a fost anulat înainte de îmbarcare

Aproape 170 de pasageri care urmau să zboare spre Germania, din Timișoara, au rămas pe aeroport în această dimineață.  

Aeroportul Internațional Brașov ar putea fi inaugurat pe 1 noiembrie. Va fi singurul din țară cu turn de control virtual
Aeroportul Internațional Brașov ar putea fi inaugurat pe 1 noiembrie. Va fi singurul din țară cu turn de control virtual

Primul aeroport construit în România post-comunistă ar putea fi inaugurat pe 1 noiembrie, la 14 ani de la începerea lucrărilor.

Aeroportul din Tulcea, extrem de puțin folosit. A fost modernizat cu 12 milioane de euro
Aeroportul din Tulcea, extrem de puțin folosit. A fost modernizat cu 12 milioane de euro

Călătorii s-au întors în aeroporturi, după primul an al pandemiei, unul dificil, în care multe zboruri au fost oprite. În 2021, au fost în total peste 4,3 milioane de pasageri în aeroporturile din țară.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.