Tudor Arghezi - biografie, poezie și impactul asupra literaturii române

Tudor Arghezi s-a născut pe 21 mai 1880 și a decedat la 14 iulie 1967, în București.

A fost poet, romancier și eseist român, iar creația sa lirică originală i-a adus recunoașterea drept unul dintre cei mai importanți scriitori ai României. Cele mai valoroase lucrări ale sale au fost realizate în perioada de dinaintea Primului Război Mondial.

Viața lui Tudor Arghezi

Tudor Arghezi, pe numele său real Ion Nae Theodorescu, s-a născut pe 21 mai 1880 la București, într-o familie originară din Cărbunești, județul Gorj. A copilărit pe strada Țărani nr. 46 și a urmat cursurile Școlii primare „Petrache Poenaru” între 1887 și 1891, iar mai apoi gimnaziul „Dimitrie Cantemir” și liceul „Sfântul Sava”. De la doar 11 ani a fost nevoit să se întrețină singur, dând meditații.

Debutul literar l-a avut în 1896, în revista „Liga ortodoxă”, cu poezia Tatăl meu, semnată Ion Theo. Între 1897 și 1899 a publicat poezii și poeme în proză sub pseudonimul Ion Th. Arghezi, nume inspirat, după cum susținea poetul, din denumirea latină a râului Argeș – Argesis.

În 1900 a intrat în monahism la Mănăstirea Cernica, experiență pe care o va regreta mai târziu și pe care o va transforma în temă literară. După ce renunță la viața monahală, călătorește în Elveția, unde participă la cursuri universitare și lucrează pentru a se întreține. Se întoarce în țară în 1910, reluând activitatea publicistică și literară. În 1916 se căsătorește cu Paraschiva Burda, cu care va avea doi copii: Mitzura și Băruțu.

În perioada Primului Război Mondial, având convingeri pacifiste și susținând neutralitatea, este arestat și închis între 1918 și 1919 la penitenciarul Văcărești, alături de alți intelectuali. După eliberare, își continuă activitatea literară și jurnalistică. Conduce revistele „Cugetul românesc” și „Națiunea” și, în 1926, cumpără un teren pe dealul Mărțișorului, unde își construiește casa care astăzi găzduiește Muzeul Memorial „Tudor Arghezi”.

Momentul de consacrare vine în 1927, odată cu publicarea volumului Cuvinte potrivite, urmat de alte opere esențiale: Icoane de lemn (1929), Poarta neagră (1930), Flori de mucigai (1931), Cartea cu jucării (1931), Ochii Maicii Domnului (1934), Cimitirul Buna-Vestire (1936), Hore (1939), Lina (1942) ș.a. În această perioadă obține și Premiul Național de Poezie (1936).

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial publică pamflete acide sub titlul „Bilete de papagal” și este din nou închis, după ce atacă dur diplomația germană în pamfletul Baroane (1943). Este închis în lagărul de la Târgu Jiu și eliberat după un an.

După instaurarea regimului comunist, în 1948, este atacat public într-un articol semnat de Sorin Toma în ziarul Scânteia, fiind acuzat de „putrefacție literară”.

Este interzis și se retrage din viața publică, trăind izolat la Mărțișor. Cu toate acestea, începând cu anii ’50, este reabilitat treptat, iar din 1955 devine membru al Academiei Române. Publică din nou, inclusiv poezie pentru copii (Prisaca, Cartea mea frumoasă), publicistică (Pagini din trecut) și versuri de maturitate (Cântare omului, Silabe, Răzleţe, Ritmuri).

În 1965 primește Premiul Internațional „Johann Gottfried von Herder” și este ales membru al Academiei Sârbe de Științe și Litere. După moartea soției sale, Paraschiva, în 1966, sănătatea poetului se degradează.

Tudor Arghezi moare pe 14 iulie 1967, la vârsta de 87 de ani. Este înmormântat în grădina casei sale de la Mărțișor, alături de soția sa. Opera sa rămâne una dintre cele mai importante contribuții la literatura română modernă, caracterizată prin originalitate, forță expresivă și o viziune poetică inconfundabilă.

Opera lui Tudor Arghezi

Arghezi a plecat de acasă la vârsta de 11 ani și a publicat prima poezie la 14 ani. În 1899 a intrat în monahism la o mănăstire din Cernica, dar a renunțat curând la viața monahală. După ce a călătorit prin Europa, s-a stabilit din nou la București în 1910. A fost pacifist în timpul Primului Război Mondial și a fost închis în 1918 pentru că a colaborat cu un ziar pro-german.

Reputația lui Arghezi s-a consolidat odată cu apariția primului său volum de poezie, Cuvinte potrivite (1927). Acesta conținea poeme despre zbuciumul religios și compasiunea față de țărani, remarcabile prin imagistica violentă și prozodia inovatoare. În 1930 a publicat două romane în care evocă perioade tulburi din viața sa: Icoane de lemn, despre experiențele dezamăgitoare din perioada în care a fost călugăr, și Poarta neagră, despre perioada petrecută în închisoare.

Alte lucrări notabile ale lui Arghezi, publicate în anii 1930, includ satira distopică Tablete din Țara de Kuty (1933), o serie de eseuri în proză, scrise între 1935–1936, pline de amărăciune, și poezii dedicate naturii și copilăriei: Cartea cu jucării (1931), Cărticică de seară (1935) și Hore (1939). Cariera sa de poet și polemist a continuat în forță până când a fost din nou închis în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, refuzul său de a adopta realismul socialist a dus la conflicte cu regimul comunist. Scrierile sale din perioada de după război, în care a încercat să se adapteze noilor standarde oficiale, au pierdut din forța și vigoarea anterioară. Printre acestea se numără 1907 (1955) și Cîntare omului (1956). Traduceri în limba engleză ale mai multor poeme ale sale au fost publicate în volumul Selected Poems of Tudor Arghezi (1976).

Opere incluse în programa de BAC

Dintre operele lui Arghezi, următoarele poezii moderniste sunt incluse în Programa de la Bacalaureat:

• Flori de mucigai de Tudor Arghezi

• Testament de Tudor Arghezi

• Riga Crypto și lapona Enigel de Ion Barbu