Scurt interviu cu Marcel Iureș: „Mi-am dorit să am o fată”

Marcel Iures/Octav - foto Adi Marineci

Este unul dintre cei mai mari actori ai României, iar din 6 octombrie îl vom revedea pe marile ecrane într-un rol inedit, cel a lui Octav.

Despre cine este Octav şi ce provocare a produs interpretarea lui, ne explică mult îndrăgitul actor Marcel Iureş, în rândurile de mai jos:

Ce anume v-a plăcut la această poveste a filmului Octav?

Păi, e o poveste cu oameni, cu un om în care se recunosc toţi oamenii de pe pământ. E foarte greu să rezum şi nici nu cred că e bine să îl descriu în amănunt, pentru că filmul va avea mare succes (sper!) şi nu aş vrea să spun eu care au fost resorturile care m-au atras în povestea asta. Dar este o poveste profund umană, acesta este motivul principal. Este nevoie de astfel de poveşti.

Marcel Iureş are puncte comune cu Octav?

Citește și
florin piersic tiff
Florin Piersic, omagiat la gala de deschidere a TIFF de la Cluj. Festivalul ține zece zile

Da, evident că are puncte comune cu mine, aşa cum are cu orice om de pe lumea asta, care mişună pe suprafaţă Pământului. Cum spuneam, m-a curentat spaima asta de moarte şi până la urmă despre asta e vorba, despre cum îţi rezolvi treburile înainte de sfârşit. De sfârşitul tău, care este unul pământesc.

Foto credit: Adi Marineci

Cum aţi lucrat cu Alessia Tofan, interpreta personajului principal feminin?

Alessia este aleasă acestui film. Chiar pot spune asta fără nicio îndoială. Relaţia mea cu Alessia este o relaţie de nostalgie, că aş fi putut avea o faţă. Eu am un băiat, e mare acum, şi nu regret nicio clipă asta, dar mi-am dorit o fată.

Eric Aradits e Octav tânăr. Ce sentimente va încearcă când îl priviţi, din această ipostază?

Eric e la fel de zăpăcit pe cât eram eu la vremea aia. Cred că e la fel de timid, de asta are şi o lume a lui. Eu îl consider foarte bun, talentat.

Foto credit: Adi Marineci

Cum aţi lucrat cu regizorul filmului, Serge Celebidachi?

Serge este un om extrem de deschis, în primul rând, ceea ce e o calitate supremă pentru un om. E un om care nu are secrete, care nu are, cum spunem noi, fiţe de artist. O bună parte din ce a scris şi felul în care interacţionează cu mine, şi cu toată echipa de altfel, vine dintr-un tip de experienţă personală, în care s-a rodat, nu mai are asperităţile care dau un tip de contrarietate, un tip de lupta gratuită, că să îşi impună ideile. Şi asta e minunat pentru noi.

Foto credit: Adi Marineci

Filmul Octav va avea Premiera de Gala în data de 4 octombrie, la Sala Palatului, din Bucureşti, iar biletele sunt puse în vânzare în reţeaua Eventim şi pe www.eventim.ro.

Citiți și: Cum este maestrul Marcel Iures in realitate? Castigatoarea concursului PRO CINEMA povesteste intalnirea!
 

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Marcel Iureș vine pe marile ecrane din 6 octombrie într-un rol inedit, cel al lui ”OCTAV”
Marcel Iureș vine pe marile ecrane din 6 octombrie într-un rol inedit, cel al lui ”OCTAV”

Singurul urmaş al lui Sergiu Celibidache, cel mai mare dirijor român din istorie, este regizor şi a făcut primul său film în România. "Octav", pelicula lui Serge Celibidachi, îl are ca protagonist pe Marcel Iureş.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.