Casa în care au trăit doi dintre apostolii lui Iisus, descoperită în Israel

santier arheologic in Bethsaida
AFP

Arheologii israelieni cred că au descoperit ruinele "Bisericii apostolilor" în zona Mării Galileii, din nordul Israelului, a declarat luni pentru DPA director de săpături Mordehai Aviam, de la Colegiul Academic Kinneret.

Potrivit lui Aviam, excavatoarele au dezgropat până acum aproximativ o treime din biserică, urmând ca săpăturile să continue anul viitor.

Până în prezent, au fost scoase la lumină doar încăperile sudice ale bisericii, ale căror pardoseli sunt decorate cu mozaicuri, unele în stare bună de conservare, potrivit unui comunicat al colegiului.

"Cred că nu există nici o îndoială că aceasta este biserica [descrisă] de călătorul creştin [Sfântul] Willibald, deoarece nu există o altă biserică între Capernaum şi Kursi", a precizat Aviam.

Willibald era un episcop bavarez care, în anul 725 d.Hr., a făcut un pelerinaj în Ţara Sfântă. El şi-a descris călătoria în jurul Mării Galileii, în cadrul căreia a ajuns la Tiberias, Madala, Capernaum şi Kursi, se indică în comunicat.

Citește și
piramide
Două noi piramide egiptene, deschise publicului pentru prima dată din 1965. Descoperirea făcută

Pe drum, el a trecut printr-un loc numit Bethsaida, unde a văzut o biserică construită peste casa lui Petru şi a lui Andrei.

Arheologii cred că dacă vor continua săpăturile vor descoperi, sub biserică, ruinele casei în care au trăit cei doi apostoli.

Potrivit tradiţiei creştine, apostolii Petru şi Andrei s-au născut la Bethsaida şi ulterior au trăit în fosta aşezare de pescuit Capernaum.

Mulţi cercetători cred că Biserica Sf. Petru din Capernaum a fost construită peste casa lui Petru.

"Există posibilitatea ca două biserici să fi fost construite peste casele lui Petru şi Andrei", a precizat Aviam.

Articol recomandat de sport.ro
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Citește și...
Descoperire extraordinară într-un oraş din Franţa. Datează din perioada naşterii lui Hristos
Descoperire extraordinară într-un oraş din Franţa. Datează din perioada naşterii lui Hristos

Arheologii au descoperit, la începutul săptămânii, un edificiu din secolul I, după Hristos, dezgropat la Poitiers în timpul săpăturilor pentru lucrări municipale.

Două noi piramide egiptene, deschise publicului pentru prima dată din 1965. Descoperirea făcută
Două noi piramide egiptene, deschise publicului pentru prima dată din 1965. Descoperirea făcută

Autorităţile egiptene au permis, sâmbătă, accesul turiştilor în două piramide din Dahshur, în sudul oraşului Cairo, şi au dezvăluit o colecţie de sarcofage, din care unele cu mumii în stare bună de conservare, potrivit site-ului lesoir.be.

Hercule vechi de mii de ani, găsit în locuinţa unui bărbat din Alba. Ce voia să facă cu el
Hercule vechi de mii de ani, găsit în locuinţa unui bărbat din Alba. Ce voia să facă cu el

Poliţiştii din Alba au reușit să recupereze un artefact de epocă antică, reprezentând o divinitate greco–romană, susceptibil să aparţină patrimoniului cultural naţional.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.