Marșul Bucharest Pride va avea loc pe 29 iulie. Care este traseul principal

Un oraş polonez a pierdut fonduri europene şi norvegiene de 9 milioane de euro pentru că s-a declarat ”zonă liberă de LGBT”
Getty

Fundaţia Accept organizează o nouă ediție a Bucharest Pride, pentru susţinerea comunităţii LGBTQ. Această paradă este despre familie si despre dreptul de a avea o familie, indiferent de orientarea sexuală sau identitatea de gen.

Fie că vorbim de familia în care ne naștem sau cea pe care ne-o creăm mai târziu în viață.

Evenimentul se axează pe ceea ce toate familiile ar trebui să aibă în comun: dragoste necondiționată, unitate, zâmbete și culoare.

Cei care vor se celebreze vizibilitatea comunității LGBTQIA+ din România vor avea ocazia sâmbătă, 29 iulie, la Marșul Bucharest Pride care începe în Parcul Izvor.

Vizibilitatea cea mai redusă a comunității LGBT+ și a diferitelor segmente este înregistrată în România, alături de Japonia, Coreea de Sud, Turcia, Ungaria și Polonia.

Citește și
școală bănci elevi
O mamă dă în judecată școala fiului, susținând că băiatul de 4 ani a fost forțat să participe la o paradă LGBT

Programul Marşului:

17:00 - 18:00 - Întâlnirea participanţilor pe Calea Victoriei (intersecţie cu Strada Gheorghe Manu şi trotuarele adiacente Căii Victoriei)

18:00 - 19:30 - Marşul Bucharest Pride se desfăşoară pe Calea Victoriei - Pod Naţiunile Unite - Bd. Naţiunile Unite - traversare Bd. Libertăţii - alveola Parc Izvor - Parc Izvor.

19:30 - 22:00 - Finalul marşului Bucharest Pride în Parcul Izvor.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Papa Francisc: Sexul este unul dintre lucrurile frumoase pe care Dumnezeu le-a dăruit omului
Papa Francisc: Sexul este unul dintre lucrurile frumoase pe care Dumnezeu le-a dăruit omului

Papa Francisc a vorbit pentru prima oară despre sex, pornografie, LGBT, identitatea de gen, într-un dialog cu 10 tineri aleși din întreaga lume. „Sexul este un lucru frumos”, a spus Suveranul Pontif, printre altele.

O mamă dă în judecată școala fiului, susținând că băiatul de 4 ani a fost forțat să participe la o paradă LGBT
O mamă dă în judecată școala fiului, susținând că băiatul de 4 ani a fost forțat să participe la o paradă LGBT

O mamă dă în judecată școala la care este înscris fiului ei de patru ani, după ce a susținut că cel mic a trebuit să participe la o paradă LGBT, scrie Mirror.co.uk.

Țara în care polițiști sub acoperire vânează persoanele LGBT prin aplicațiile de dating. ”Și-a recunoscut perversiunea”
Țara în care polițiști sub acoperire vânează persoanele LGBT prin aplicațiile de dating. ”Și-a recunoscut perversiunea”

În Egipt, homosexualitatea este puternic stigmatizată şi există de mult timp acuzaţii potrivit cărora poliţia vânează persoanele LGBT pe internet.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.