La 11 ani, a facut descoperirea vietii lui. A gasit relicva din intamplare, in timp ce se spala intr-un rau

sabie china

Una dintre cele mai importante descoperiri din istoria culturii si civilizatiei chineze a fost facuta din intamplare, de un baietel de doar 11 ani.

Yang Junxi se juca in apropierea unui rau din provincia Jiangsu. Nu mica i-a fost surprinderea atunci cand, in timp ce se spala pe maini in apele raului, a simtit la atingere ceea ce parea a fi un obiect metalic. Nu a stat foarte mult pe ganduri. A scos obiectul din apa si l-a luat acasa cu el, scrie BBC

La scurt timp de la descoperire, obiectul a devenit principala atractie pentru vecini si oamenii din zona. Din fericire, insa, familia baiatului a luat decizia sa trimita descoperirea copilului lor la experti pentru investigatii, in ciuda ofertelor primite. “Unii oameni au oferit pana si sume mari de bani, dar mi s-a parut ilegal sa vand relicva”, a marturisit Jinhai, tatal baiatului.

Misterul a fost ulterior rezolvat. Ceea ce gasise Yang era de fapt o sabie de 26 de centimetri, care apartine fie dinastiei Shang, fie dinastiei Zhou, ambele reprezentand inceputurile civilizatiei chineze. In timp ce sabia pare sa fi avut diverse intrebuintari, atat practice, cat si simbolice, Lyu Zhiwei, de la Departamentul pentru Relicve Culturale “Gaoyou”, considera ca a fost folosita mai degraba ca o distinctie civila.

Uimiti de aceasta descoperire, autoritatile planuiesc deja organizarea unui sit archeologic in raul care a facut parte dintr-o retea mai mare de ape curgatoare antice, care s-au transformat ulterior in Marele Canal. In tot acest timp, Junxi si tatal lui au primit recunoastere oficiala pentru decizia luata de a da mai departe obiectul istoric.

Citește și
Stridii
Descoperire de 2.000 de euro pentru un barbat din Italia. Ce a gasit intr-o portie de stridii
Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Descoperire importanta intr-un mormant antic din Grecia. Arheologii vorbesc despre o comoara
Descoperire importanta intr-un mormant antic din Grecia. Arheologii vorbesc despre o comoara

Arheologii au facut o descoperire importanta la un mormant din Grecia, pe care il credeau jefuit si lipsit de comori inca din antichitate.

Descoperire de 2.000 de euro pentru un barbat din Italia. Ce a gasit intr-o portie de stridii
Descoperire de 2.000 de euro pentru un barbat din Italia. Ce a gasit intr-o portie de stridii

Un italian care dorea sa o impresioneze pe iubita lui a comandat doua portii de stridii intr-un restaurant din Salerno si a gasit cinci perle in molustele care i-au fost aduse la masa.

Anunt important facut de cercetatorii americani. Ce au descoperit in afara sistemului solar
Anunt important facut de cercetatorii americani. Ce au descoperit in afara sistemului solar

Oamenii de stiinta americani au anuntat ca au descoperit pentru prima data nori de apa in atmosfera unei planete care se afla in afara Sistemului Solar.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.