Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Yuval Raphael, o supravieţuitoare a atacului Hamas de la festivalul Nova, va reprezenta Israelul la Eurovision 2025

O supravieţuitoare a atacului mişcării palestiniene Hamas asupra festivalului de muzică Nova, care s-a ascuns sub o grămadă de cadavre într-un adăpost timp de ore în şir pe 7 octombrie 2023, va reprezenta Israelul la Eurovision în 2025.

Yuval Raphael, în vârstă de 24 de ani, a câştigat miercuri seara concursul de reality-show HaKokhav Haba („The Next Star”), ceea ce îi dă dreptul de a-şi reprezenta ţara la Eurovision 2025, în luna mai la Basel, scrie AFP, potrivit News.ro.

În timpul concursului, tânăra a cântat, printre altele, o versiune baladă a piesei „Dancing Queen” a trupei ABBA, dedicând-o „tuturor îngerilor” ucişi în timpul festivalului.

În primele ore ale zilei de 7 octombrie, luptătorii mişcării islamiste Hamas i-au atacat pe cei aproximativ 3.000 de participanţi la festivalul de muzică în aer liber Nova, care se adunaseră la doi kilometri în afara Fâşiei Gaza.

Citește și
omagiu israel
Omagiu în Israel. Un DJ a pus muzică în amintirea celor 400 de persoane ucise la festivalul Nova, pe locul masacrului

Aceştia i-au vânat timp de ore întregi, ucigând cel puţin 370 de persoane, potrivit cifrelor oficiale israeliene, şi luând 44 de ostatici din Gaza.

Potrivit relatării lui Yuval Raphael, care a depus mărturie în faţa Consiliului ONU pentru Drepturile Omului în aprilie 2024, când au început tirurile de rachete, înainte de atacul comandoului, ea s-a refugiat împreună cu alţi participanţi la festival într-un adăpost antirachetă.

Dar grupuri succesive de oameni înarmaţi ai Hamas au deschis focul în interiorul adăpostului, o mică structură rudimentară din beton construită pe marginea drumului.

"Am asistat la orori de nedescris. Prieteni şi străini au fost răniţi şi ucişi sub ochii mei", a povestit ea.

"Când cadavrele oamenilor ucişi au căzut peste noi, mi-am dat seama că ascunderea sub ele era singura modalitate de a supravieţui acestui coşmar".

"Din cei peste 40 de oameni înghesuiţi în adăpost, doar 11 au ieşit în cele din urmă în viaţă", a adăugat ea.

Participarea Israelului la Eurovision 2024 la Malmo, în Suedia, în plin război împotriva Hamas în Fâşia Gaza, declanşat de atacul din 7 octombrie, a fost însoţită de manifestaţii de protest reunind câteva mii de persoane.

Israelianca Eden Golan, care a fost fluierată de mai multe ori, s-a clasat pe locul al cincilea pentru melodia sa "Hurricane".

Sursa: News.ro

Etichete: hamas

Dată publicare: 23-01-2025 13:05

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult