Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat din Bihor este căutat, după ce a spânzurat un câine rottweiler

Un bărbat din Bihor este căutat de Poliția Animalelor, după ce a spânzurat un câine într-o pădure.

Poliţiştii bihoreni de la Biroului pentru Protecţia Animalelor au făcut un apel public către localnicii din Sâniob să eze Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor dacă au date despre persoana care, în luna mai a acestui an, a ucis un câine rasa rottweiler. Animalul a fost găsit spânzurat într-o pădure.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii, luni, de IPJ Bihor, în cursul lunii mai poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost sesizaţi că, în comuna Sâniob, a fost găsit cadavrul unui câine, notează News.ro.  Ajunşi la locul indicat, poliţiştii au constatat că, pe o parcelă dintr-o zonă împădurită din comuna Sâniob, într-un copac, a fost găsit spânzurat un câine rasa rottweiler, în vârstă de 6-7 ani. "În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, iar poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru identificarea autorilor şi tragerea la răspundere penală a acestora. Cetăţenii care deţin date sau informaţii cu privire la acest caz sunt rugaţi să eze Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor – Biroul pentru Protecţia Animalelor la adresa de e-mail: cabinet@bh.politiaromana.ro sau la numerele de telefon: 0259/431.495 sau 0770/793.534”, transmite IPJ Bihor, luni. Pedepsele pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept au fost înăsprite, iar dacă va fi identificat, autorul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani  

Sursa: News.ro

Etichete: spanzurat

Dată publicare: 01-08-2022 15:31

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult