Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Toată țara a fost măturată de ploi. Un băiat de 4 ani din Bihor a fost luat de viitură

Your browser doesn't HTML5 video.

Toată țara a fost măturată de ploi, iar în duminică noaptea a expirat codul portocaliu de vreme rea.

Din păcate apele, pe lângă distrugeri au luat și vieți. În Bihor un băiețel de numai 4 ani a murit surprins de torenți. Copilul se afla într-o mașină împreună cu părinții și cu fratele lui, un bebeluș, de 9 luni. Automobilul a fost prins în șuvoaie, iar tatăl a crezut că dacă își duce fiul cel mare pe marginea drumului, o să fie la adăpost.

Trupul a fost găsit după mai multe ore de căutări. Va avertizăm că urmează detalii care va pot afecta emoțional. Tragedia s-a petrecut în localitatea Valea de Sus, din județul Bihor.

Potrivit autorităților, băiețelul de 4 ani era în mașină împreună cu părinții și fratele lui - un bebeluș de 9 luni. Cum în zonă nu există pod, adulții au încercat să treacă prin pârâul care altă dată avea doar câțiva centimetri. Numai că acum s-a umflat atât de tare, încât au rămas blocați între șuvoaie. Ioan Bota - primar Rieni: "Vă dați seama, a venit apa. Am înțeles că a dus copilul cel mare, a venit după cel mic și nenorocirea s-a întâmplat". Bărbatul a încercat să-și salveze familia și a vrut să-i scoată pe rând din mașină. Primul a fost copilul de 4 ani, pe care a crezut că-l duce la un loc sigur pe mal. Nu a fost așa. Până s-a întors după soție și bebeluș, băiețelul dispăruse, luat de ape. Raul Florin Bocșe - Primar Câmpani: "Pe unul a reușit să-l arunce din mașină pe malul râului respectiv și a rămas mămica cu celălalt copil în mașină. Am înțeles că viitura l-a luat pe copil și până la urmă am înțeles că l-au găsit în satul Motești". Bărbatul a sunat imediat la 112 iar zeci de pompieri militari, localnici, membrii ai serviciului Salvamont și polițișți au început căutările. Operațiunea a fost sistată la 1 noaptea dar a fost reluată dimineață. A fost folosit inclusiv un elicopter. După 3 ore, trupul micuțului a fost găsit. Camelia Roșca - purtător de cuvânt ISU Crișana: "În jurul orei, un localnic și un pompier militar, care ieșise din tură, dar a dorit să continue misiunea de căutare, au găsit copilul, pe malul apei, pe rază localității Motești, aflată la aproximativ 4 km de locul în care copilul a fost luat de viitură. Din păcate, copilul era decedat". Probleme au fost și în localitatea Glimboca, din județul Caraș-Severin. Ploaia torențială a făcut ca șuvoaiele să curgă pe străzi și să inunde șapte case, 27 de curți și o mașină. Pompierii au acționat timp de mai multe ore pentru a scoate apa din gospodăriile oamenilor. În Alba Iulia, acoperișul unui bloc a fost luat pe sus de vântul puternic și a fost nevoie de militari pentru a îndepărta pericolul. Iar brașovenii au fost martorii unui fenomen neobișnuit pentru zona de munte. Din norii negri de furtună s-a format un fuior ca de tornadă care a fost surprins în mai multe fotografii. În oraș, a plouat în reprize violente, iar pe unele străzi canalizările au refulat.

 

Citește și
Statele Unite
Creşteri record ale cazurilor de infecţii cu noul coronavirus şi de spitalizări în unele state americane

Sursa: StirilePROTV

Etichete: inundatii

Dată publicare: 15-06-2020 07:30

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult