Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Proteste în toată ţara. La Cluj au ieşit mai mulţi oameni în stradă decât în Capitală

Your browser doesn't HTML5 video.

Împinşi de aceleaşi nemulţumiri, oamenii au ieşit cu miile în stradă şi în alte oraşe din ţară. Chiar dacă a nins şi a fost frig, românii au vrut să arate încă o dată că nu sunt de acord cu modificarea legilor justiţiei.

 

Luni, comisia specială parlamentară pe domeniul justiţiei se va reuni pentru a discuta amendamentele depuse de senatori la cele trei legi ale justiţiei - statutul magistraţilor, organizarea judiciară şi CSM.

În ciuda ninsorii abundente, peste două mii de oameni şi-au dat întâlnire aseară în fata Prefecturii din Braşov. Au mărşăluit apoi pe străzile oraşului, fluturând un tricolor imens. "Şi voi, şi voi veniţi cu noi!", au strigat.

Protestatarii, împinşi de aceleaşi nemulţumiri, au criticat modificările aduse legilor justiţiei. "Nu trebuie să ne întoarcem acolo unde am fost acum mulţi mulţi ani, niciodată nu trebuie să ne mai întoarcem acolo!"

Citește și
Dacian Ciolos
Dacian Cioloș, mesaj pentru români: „Faceți-vă vocea auzită. Tăcerea va fi semn că suntem de acord cu ce se întâmplă”

Seara a fost sub semnul protestelor şi în Cluj-Napoca. Cel puţin şapte mii de persoane au manifestat revoltate, mai mulţi oameni chiar decât la Bucureşti. Din centrul oraşului au pornit apoi în marş.

Sute de voci s-au făcut auzite şi în Piaţa Unirii din Iaşi. În contrast cu atmosfera de sărbătoare din oraş, oamenii au scandat înverşunaţi.

Cei din Galaţi au ales să protesteze într-o linişte absolută, legaţi la ochi cu banderole negre. "Vor să fim orbi şi muţi, asta-i ce doreşte actualul guvern."

Tot într-un mod original au protestat şi cei din Sibiu. S-au aliniat în fata sediului PSD, dar şi-au luat cu ei şi geamantanele. Altfel spus, modificările legislative îi obliga să părăsească ţara, deşi ei nu îşi doresc acest lucru.

Sursa: Pro TV

Etichete: legile justiției

Dată publicare: 18-12-2017 07:40

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult