Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Programul „Noua Casă” animă piața imobiliară în marile orașe. Care sunt cele mai căutate locuințe

Your browser doesn't HTML5 video.

Programul „Noua Casă”, lansat recent, animă piața imobiliară în marile orașe. Cei mai mulți care caută să își cumpere o locuință sunt tineri căsătoriți, la început de carieră.

Își doresc un apartament de două sau trei camere într-un bloc nou, în zone liniștite, cu toate facilitățile.

Denisa are 27 de ani şi se pregăteşte să îşi cumpere o locuinţă. A reuşit să ducă o parte din acte la bancă şi abia aşteaptă să se mute. Are nevoie de un credit de 70 mii euro.

Denisa Costea, viitor proprietar: "A fost o decizie destul de rapidă. După ce am semnat antecontractul am incept să fac şi demersurile la bancă".

Până acum, tinerii s-au arătat cei mai interesați de program.

Citește și
coronavirus romania
Coronavirus România, bilanț 14 aprilie. 4.076 cazuri noi și 164 decese

Rareș Vasca, agent imobiliar: ”Se căuta în principiu apartamentele cu trei camere semidecomandat sau două camere decomandat. Oamenii sunt tineri ,cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani. Sunt oameni care vor să îşi întemeieze o familie, caută blocuri noi, cât mai aproape de grădiniţe şi şcoli”.

Ca să poată obţine un credit, de 70.000 sau 140.000 de euro, doritorii trebuie să nu mai deţină o locuință mai mare de 50 de metri pătrați, luată prin programul „Prima casă”.

Călin Cojocaru, manager bancar: ”Am simţit odată cu anunţarea publica a programului că numărul de solicitări este tot mai mare. La momentul actual constatăm o preferinţă mai puternică asupra locuinţelor noi. Vorbim aici de familii tinere care nu dispun de un avans semnificativ aferent celorlalte tipuri de credite”.

În unele orașe, preţurile apartamentelor atât noi cât și vechi au crescut uşor, cu până la 3%. Cele mai scumpe locuințe sunt în Cluj-Napoca și Bucureşti.

Dar sunt și orașe unde locuințele noi s-au ieftinit luna trecută, comparativ cu februarie. De exemplu, în Braşov prețurile au scăzut cu 2,3%, iar în Timișoara cu 1,9%. 

Sursa: Pro TV

Etichete: Noua Casa

Dată publicare: 14-04-2021 17:45

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult