Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Percheziții DNA la Sindicatul Liber din Metrou și la reședința lui Ion Rădoi. Sunt vizate și două primării din București

Your browser doesn't HTML5 video.

La trei luni de când angajații de la metrou au intrat în grevă și au blocat liniile o zi, procurorii DNA fac cercetări pentru fapte de corupție, la sindicat. În total, au făcut 16 percheziții, una la vila lui Ion Rădoi, din Sinaia.

Liderul sindical este considerat de Ministrul Transporturilor principalul vinovat pentru protestul spontan care a dat peste cap atunci circulația în Capitală.

Se fac verificări și la primăriile sectoarelor 3 și 5, care nu au demolat nici acum chioșcurile ilegale din stațiile de la metrou.

Locuința din Sinaia a liderului de sindicat Ion Rădoi a fost verificată de procurorii DNA la primele ore ale dimineții. La casa cu etaj și mansardă, aflată nu departe de DN1, anchetatorii au zăbovit ore întregi.

Concomitent, aveau loc percheziții și la primăriile sectoarelor 3 și 5 din Capitală, dar și la sediul Sindicatului Liber din Metrou.

Citește și
metrou
A ieșit fum din tunel în stația de metrou Eroii Revoluției. Călătorii au fost evacuați

Procurorii DNA au descins în total la 16 locuințe din București, Ilfov și Prahova. Cercetările vizează mai multe infracțiuni de corupție ce au avut loc în perioada 2018 - 2021, iar mai multe persoane au fost aduse la audieri.

 

Dosarul DNA, în urma plângerilor depuse de ministrul Drulă și conducerea Metrorex

 

Cercetările de acum sunt, de fapt, efectul plângerilor depuse la DNA de Ministrul Transortului, Cătălin Drulă, și de actuala conducere a Metrorex, în urma grevei spontane organizată de sindicaliștii în martie.

Atunci, peste 350 de sindicaliști au coborât în tunel și au protestat pe calea de rulare, împiedicând circulația garniturilor.

Întreg orașul a fost blocat, iar oamenii care trebuiau să ajungă la serviciu cu metroul s-au înghesuit în taxiuri, autobuze sau tramvaie.

Procurorii anchetează și activitatea chioșcurilor de la metrou, care ar fi funcționat ilegal. Conform conducerii Metrorex, încă din 2018 contractul de asociere cu firma controlată de Sindicatul Liber din Metrou expirase. Așadar, spatiile comerciale au fost ocupate ilegal. Demolarea lor a început în aprilie.

Atunci, noul director Metrorex a forțat cu ranga ușa unui chioșc din stația Ștefan cel Mare, pentru că angajații companiei au refuzat să facă asta.

Știrile ProTV au solicitat un punct de vedere atât de la Ion Rădoi, cât și de la reprezentanții primăriilor din sectoarele 3 și 5, cercetați pentru că nu au desființat chioșcurile de la metrou. Până la această oră, cei vizați nu au răspuns.

 

Sursa: StirilePROTV

Etichete: ion radoi

Dată publicare: 14-07-2021 09:27

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult