Modifica setarile cookie
Toate categoriile

DREPT acuză AEP că a scurs „ilegal” un document despre Nicușor Dan. Partidul va depune plângere penală la DNA

Partidul DREPT a anunțat că va depune plângere penală la DNA împotriva AEP pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi divulgare de informaţii nedestinate publicării, anunţă liderul formațiunii politice.

Plângerea vizează apariţia în presă a unui document nesemnat, neverificat şi neasumat oficial de către AEP, cu scopul vădit de a afecta imaginea candidatului independent Nicuşor Dan. Documentul în cauză a fost transmis presei cu încălcarea procedurilor legale şi înainte de expirarea termenului de 15 zile pe care legea îl prevede pentru transmiterea unui răspuns din partea candidatului.

Partidul susține că documentul ar fi fals

”Dacă acel document ar fi fost real, ar fi fost semnat, asumat şi prezentat în mod oficial. Faptul că a fost scurs în presă sub forma unui draft nesemnat, în afara cadrului legal, arată clar că scopul nu era acela de a clarifica, ci de a discredita. Asta nu e transparenţă – e o manevră politică de campanie. Iar acest lucru este penal”, susţine Vlad Gheorghe, liderul Partidului DREPT.

În loc să se conformeze obligaţiilor legale de imparţialitate şi echidistanţă, AEP – instituţie controlată în continuare politic, în ciuda plecării lui Toni Greblă – pare să fi ales rolul de instrument de campanie împotriva unui candidat independent, precizează el.

”Mai grav, publicarea în mod neasumat a unui document aflat în stadiul de proiect arată că intenţia de a prejudicia imaginea candidatului exista înainte ca acesta să aibă şansa legală de a răspunde. Este o practică profund abuzivă, care decredibilizează instituţia şi pune în pericol corectitudinea procesului electoral”, subliniază Vlad Gheorghe.

Citește și
george simion
AEP, control la AUR legat de un contract de 1,5 mil. de dolari cu o firmă de lobby din SUA. AUR cere și el să fie auditat

DREPT nu va permite asemenea derapaje şi va merge până la capăt în apărarea statului de drept, a democraţiei şi a dreptului cetăţenilor de a fi corect informaţi în campania electorală, mai afirmă acesta.

Ce a declarat Nicușor Dan după eveniment

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a comentat demersul Autorităţii Electorale Permanente (AEP) de a sesiza Parchetul General cu privire la modul în care au fost gestionare donaţiile primite de el în precampania electorală.

”Prudenţă cu Autoritatea Electorală Permanentă, şi acolo e nevoie de o reformă profundă”, spune Nicuşor Dan, amintind că, de-a lungul timpului, şi alte instituţii i-au adus diverse acuzaţii care, în instanţă, s-au dovedit a fi false.

Sursa: News.ro

Etichete: drept

Dată publicare: 25-04-2025 14:25

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult